gAuto

A fost încheiat un acord între E.ON și MOL în ce privește realizarea unei rețele naționale de stații de încărcare pentru mașinile electrice. Acordul a fost încheiat în Estonia și prevede 222 de stații în Europa Centrală și de Est. 

În România sunt prevăzute 40 de stații. Investiția pornește în 2018 și urmează a fi încheiată în 2020. Profit.ro ne spune că în România pe ultimul trimestru au fost înmatriculate 74 de vehicule pe baterii electrice, creștere de 957.1% față de 2016. În primele 9 luni din 2017, totalul de vehicule electrice se ridică la 97 unități. Observați ce pondere are perioada iulie – septembrie când avem o creștere cu adevărat spectaculoasă.

Proiectul NEXT-E se desfășoară în Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croația și România. Sunt 222 de stații de încărcare rapidă la 50 kW, iar alte 30 stații de încărcare ultrarapidă – 150 – 350 kW.

Darius a testat Renault Zoe și BMW i3, unele dintre cele mai atractive vehicule electrice disponibile în țara noastră.

Categorii: gauto
Tag-uri: E.ONMOL
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.