Diverse

Deşi rămâne în continuare unul dintre cei mai puternici şi mai mediatizaţi oameni, de câteva zile Elon Musk nu mai este cel mai bogat om din lume.

După întreg scandalul generat de achiziţia Twitter, valoarea acţiunilor Tesla (companie unde Elon Musk are aproximativ 14% din acţiuni) a scăzut considerabil. Dacă pe 3 ianuarie 2022 o acţiune Tesla valora 399.93 dolari, azi, 13 decembrie, aceeaşi acţiune are o valoare de doar 160.89 dolari (-59.8%).

Luând în calcul şi celelalte companii deţinute de Elon Musk, se estimează că în prezent averea lui Elon Musk este de 178 de miliarde de dolari.

Această sumă impresionantă nu mai este suficientă pentru a-l transforma în cel mai bogat om din lume, această poziţie fiind deţinută de un european, Bernard Arnault, preşedintele şi directorul general al gigantului din industria luxului LVMH (LVMH Moët Hennessy • Louis Vuitton S.A).

Bernard Arnault deţine aproximativ 60% din acţiunile LVMH, iar evoluţia acestora în ultimul an a fost destul de constantă (maxim de 758 euro pe 5 ianuarie, în prezent 726.70 euro). Se estimează că averea omului de afaceri european este de aproximativ 188 miliarde de dolari, sumă ce îl poziţionează ca fiind cel mai bogat om existent pe suprafaţa acestei planete.

Sursa: bbc.com

Categorii: diverse
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.