Energizer a fost prezentat cu stand dedicat în cadrul IFA Berlin 2017, iar acolo am găsit două modele ce s-ar putea să le vedem cât de curând și în țara noastră: Energizer Hardcase H550S și Energizer PowerMax P550S. 

Energizer Hardcase H550S – hands-on: 

Este un smartphone ce dispune de certificarea IP68 în ce privește contactul cu apa și praful. Energizer spune că rezistă și la căderi accidentale de până la 1.5 metri + respectare a standardului armatei americane MIL-STD-810G. Încorporează un display IPS de 5.5 inch cu rezoluție FHD, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3, procesor MediaTek MT6750 de tip octa-core la 1.5 GHz, 3 GB RAM și 32 GB spațiu de stocare, slot pentru cardurile microSD.

Rulează Android 7.0 Nougat fără modificări la nivel de interfața grafică, conectivitate dual-sim, 4G + VoLTE, cameră principală cu senzor Sony de 13 Megapixeli și cameră frontală de 8 Megapixeli. Bateria urcă la 4000 mAh, cântărește 203 gr. și dimensiunile sale sunt de 158.8 x 80.7 x 11.1 mm.

Ecranul recunoaște atingerile date printr-o mânușă sau cu degetele umede. Trebuie să menționez și cititorul de amprentă adus în partea spate, sub camera principală și relativ ușor de accesat. În pachet este adusă și o folie de sticlă, idem și pentru P550S.

Galerie de imagini cu Energizer Hardcase H550S; 

Energizer PowerMax P550S – hands-on:

Are două elemente prin care iese în evidență: bateria de 5000 mAh și USB type-C, mai rar întâlnit în segmentul low-cost. În rest nu aș spune că epatează în mod deosebit prin specificațiile sale: display IPS de 5.5 inch cu rezoluție 1280×720 pixeli, procesor MediaTek 6737 de tip quad-core la 1.3 GHz, 2 GB RAM și 16 GB spațiu de stocare, slot pentru cardurile microSD. Rulează Android 7.0 Nougat.

Dimensiunile sale sunt de 154.3 x 78.3 x 9.35 mm și cântărește 203 gr. Carcasa sa este metalică și lipsește vreo certificare legată de rezistența la contactul cu apa și praful, și aici avem un cititor de amprentă + conectivitate dual-sim, 4G + VoLTE.

Galerie de imagini cu Energizer PowerMax P550S;

Update: La standul lor am găsit și un dummy phone ce părea a prelua mare parte din liniile de design de pe Samsung GALAXY S8.

Energizer PowerMax P600S ar urma să fie anunțat în octombrie 2017, iar specificațiile inițiale sunt interesante:

  • display IPS de 5.9 inch cu rezoluție 2160×1080 pixeli și aspect 18:9;
  • procesor MediaTek P25 de tip octa-core la 2.5 GHz, 3 / 6 GB RAM, 32 / 64 GB spațiu de stocare, slot pentru cardurile microSD;
  • Android 7.0 Nougat;
  • dual-sim, 4G, Wi-Fi, bluetooth 4.1, USB type-C, jack de 3.5 mm, cititor de amprentă;
  • cameră duală cu 13 + 5 Megapixeli, autofocus, LED flash, cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • baterie de 4500 mAh, dimensiuni de 152.5 x 82 x 9.8 mm.

Prețul este cel ce va stabili un eventual succes / insucces comercial, pentru fiecare dintre cele trei telefoane Android în parte.

Update: Modelul Energy S500E va fi disponibil cu abonament exclusiv la Internity,  partener Telekom Romania, cu un preț de doar 19 lei la planul tarifar Mobil 9 (9 eur/luna) , ce ofera  un trafic de 6 GB NET 4G in reteaua Telekom Romania.

Energy S500E aduce un display TN de 5 inch cu rezoluție 480×854 pixeli, procesor MediaTek 6580 quad-core la 1.3 GHz, 1 GB RAM, 8 GB spațiu de stocare și slot pentru cardurile microSD. Rulează Android 6.0 Marshmallow, dispune de 3G + dual-sim, cameră principală de 5 Megapixeli și frontală de 2 Megapixeli, acumulator de 2000 mAh. În pachet este adusă și o folie de protecție + husă antișoc.

Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.