Tablete

Știam de la comunicatul de presă dat pentru Evolio X7 că urmează a fi anunțate și Evolio X8 și Evolio X10 pe diagonale situate în apropierea a 8 și 10 inch.

Evolio X8 Fusion este o tabletă de 7.85 inch, iar specificațiile detaliate le-am grupat mai jos:

display Super IPS de 7.85 inch cu rezoluție 1024×768 pixeli;

– procesor Rockchip quad-core la 1.4 GHz, Mali-400MP, 1 GB RAM, 8 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 32 GB;

– Android 4.2 Jelly Bean;

– Wi-Fi în standardele b/g/n, bluetooth, miniHDMI, microUSB, jack de 3.5 mm;

– 2 Megapixeli și cameră frontală de 0.3 Megapixeli;

– baterie de 3900 mAh, 6.8 mm și 300 gr.

Evolio-X8-Fusion (6)

Tableta Evolio X8 Fusion dispune de o carcasă de aluminiu, iar la prima vedere se evidențiază prin grosimea și greutatea destul de reduse pentru o tabletă de 7.85 inch. Nu știu nicio altă tabletă importată la nivel local care să se situeze sub aceste valori. Mă rog, nu recomand o tabletă doar pe baza acestor caracteristici.

Da. Este o tabletă ok ca și putere de procesare. Combinația hardware formată de un procesor Rockchip quad-core RK3188T și Mali-400 GPU este suficient de puternică pentru majoritatea aplicațiilor și jocurilor din Google Play. CEO-ul Evolio a afirmat că ar oferi 6 ore de autonomie / acumulator de 3900 mAh. Asta ar fi de testat. Am mici îndoieli că se duce dincolo de 3 ore / 3 ore și jumătate cu luminozitatea pe maxim și jocuri rulate în mod intensiv, browsing etc.

Un alt element interesant la tableta Evolio X8 Fusion ar fi dat de accesoriul cu dublu rol: tastatură qwerty fizică și cover pentru ecranul tabletei. În fotografiile de la final remarcați la ce mă refer.

Preț – 749 lei în oferta eMAG cu coverul inclus. Evolio are în pregătire și Evolio X10 cu lansarea în martie plus alte două telefoane Android în fază incipientă.

Alte date furnizat de către CEO-ul Evolio, Liviu Nistoran:

– primul stoc al smartphone-ului Evolio Happy a fost epuizat / 2000 de unități;

– aproximativ 85.000 de tablete Evolio comercializate în 2013;

– peste 40.000 de unități de Evolio Evotab HD și Evotab Duo HD comercializate pe anul trecut.

Câteva fotografii cu Evolio X8 Fusion:

Categorii: tablete
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.