Smartphone

Nu ştiu cum vine asta, un smartphone dezvoltat de TCL împreună cu Huawei, însă cel mai probabil vorbim de un device destinat exclusiv pieţei chineze fără suita de aplicaţii Google (îmi este greu să cred că va exista o versiune globală).

Telefonul se numeşte FFALCON Thunderbird FF1, iar pentru cei care nu ştiu FFALCON este un brand secundar al celor de la TCL care comercializează în mod special televizoare şi echipamente home audio pentru piaţa asiatică.

Smartphone dezvoltat de TCL în parteneriat cu Huawei arată destul de bine, acesta venind cu o nouă propunere estetică pe spate. Construcţia este una plastic + metal, iar în zona frontală avem margini foarte înguste şi o cameră tip pastilă.

La nivel hardware, FFALCON Thunderbird FF1 vine cu un ecran de 6.67 inci cu rezoluţie FullHD+ şi rată de refresh de 120 Hz, procesor octa-core MediaTek Dimensity 900, 8 GB RAM, 128 / 256 GB spaţiu de stocare, cameră foto triplă cu senzor principal de 64 Megapixeli + 8 Megapixeli ultrawide + 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp, cameră frontală de 16 Megapixeli, conectivitate 5G şi o baterie de 4300 mAh cu încărcare rapidă la 66W (de la 0 la 100% în 40 de minute).

Avem şi nişte preţuri din China astfel:

  • 8 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare – 385 dolari;
  • 8 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare – 432 dolari.

Nu ştim exact cum a ajutat Huawei la dezvoltarea acestui smartphone, poate la nivel de interfaţă şi cameră foto.

Sursa: gsmarena.com