Luna iulie 2019 va rămâne în mintea mea drept luna în care am condus două dintre cele mai distractive mașini ale vremii. Dacă despre Mazda MX-5 v-am povestit deja pe larg, mi-a rămas să vă aduc câteva impresii despre o altă ”jucărie”, de data asta complet diferită, dar cel puțin la fel de specială.

Ford a luat în urmă cu ceva timp decizia de a aduce oficial și pe Bătrânul Continent mașini ce se vindeau inițial doar în SUA și alte câteva piețe. Au venit cu Mustang, care între timp a devenit cea mai vândută mașină sport din lume, și Edge.

Acum, Ford merge mai departe și propune o versiune specială (așa cum aveam să descopăr) a celebrului Ranger, pick-up-ul ce reușește vânzări excelente în Europa. Pentru cei care nu se mulțumesc cu ce poate oferi un Wildtrak și care vor o mașină de-a dreptul extremă, există de acum Ford Ranger Raptor.

Principalele specificații Ford Ranger Raptor 2019

Specificatii Ford Ranger Raptor 2019

Design

Ford Ranger Raptor 2019 este un Ranger ”deghizat”, ce vrea să semene cu celebrul Ford F150. Cât îi reușește de bine, rămâne la aprecierea fiecăruia. Îți dai seama din prima că ai în față un Ranger, doar că multe elemente de design au fost schimbate, modificate spre a atrage atenția privitorilor. Ranger Raptor este un vehicul ce ajunge pe străzi după ce de el s-a ocupat divizia Ford Performance, cea care a dezvoltat și modele precum Mustang GT500 sau Focus RS. Asta înseamnă că trebuia creat un design mult diferit de cel al unui banal Ranger.

Faptul că un Ranger Raptor este mai lung cu 44 mm, mai înalt cu 52 mm și mai lat cu nu mai puțin de 168 mm decât un Ranger normal, ajută în crearea unui aspect mai ”musculos”, mai ”american”. Puse unul lângă celălalt, diferențele sunt clare nu numai în privința dimensiunilor, dar și a majorității elementelor caroseriei. Bara față, cu design FORD Dyno Grey și scutul de protecție argintiu ce se vede dedesupt, pragurile laterale din aliaj ranforsat de culoare închisă, ornamentele aripilor Dyno Grey ce se întind deasupra jantelor negre de 17 inch încălțate cu anvelope A/T BF Goodrich de 285/70, cu perete lateral ranforsat și alte câteva elemente unice de design fac din Ford Ranger Raptor 2019 un pick-up ce pare că a ieșit din garajul unui atelier de tuning.

Fie că este vopsit în albastru Performance, în alb sau gri, așa cum au fost mașinile pe care le-am avut la dispoziție la evenimentul de lansare, Ford Ranger Raptor 2019 arată extrem de bine. Este de departe cel mai tare pick-up pe care îl poți cumpăra direct de la dealer, fără a mai fi nevoie să faci anumite modificări.

Și înăuntru au fost operate câteva schimbări, cele mai evidente fiind scaunele sport cu tapițerie în combinație de piele și alcantara neagră și volanul cu design unic.

Îmbunătățirile aduse Ranger-ului odată cu facelift-ul de la începutul anului, se simt și în Raptor. Izolarea fonică este foarte bună pentru un astfel de vehicul, la fel pot spune și despre finisările de detaliu și calitatea multor materiale din interior.

Motor și cutie de viteze

Motor si cutie de viteze Ford Ranger Raptor 2019

Facelift-ul de care vă spuneam mai sus, a introdus un nou motor în gama Ranger, unul ce ia locul celorlalte două, de 2.2 și 3.2 litri, în toate versiunilor lor de putere. Avem un diesel EcoBlue de 2 litri ce poate dezvolta 130, 170 sau 213 CP.

În cazul Ford Ranger Raptor 2019 s-a optat, în mod evident, pentru varianta Bi-Turbo a acestui motor, cea care dezvoltă 213 CP la 3750 rpm și un cuplu de 500 Nm între 1750 și 2000 rpm. Fiind vorba de un vehicul dezvoltat de divizia Ford High Performance, probabil că mulți dintre noi ne-am fi dorit ceva diferit sub capota acestui pick-up extrem.

În practică însă, puterea și cuplul sunt suficiente pentru condițiile de rulare pentru care a fost dezvoltată această mașină. Nu vei merge cu viteză ridicată pe autostradă și nici pe circuit nu vei duce un Ford Ranger Raptor.

În schimb, poți merge pe drumuri neamenajate chiar și cu mai bine de 100 km/h, iar pentru asta motorul împreună cu cutia de viteze automată fac echipă bună. Cele 10 trepte ale cutiei sunt schimbate rapid, fără întreruperi de putere, iar etajarea scurtă a primelor 5 rapoarte garantează accelerații și reprize extrem de bune.

Cutia de viteze dispune și de mod Low, când se cuplează reductorul și astfel raportul final al cutiei este mult mai scurt, perfect pentru a parcurge cu viteze reduse trasee de off -road greu, cu atât mai mult atunci când ai și ceva greutate în benă.

Ținută de drum

Pentru ținuta de drum s-au făcut cele mai mari modificări. Brațele inferioare / superioare ale suspensiei sunt din aluminiu, iar puntea spate a fost complet reproiectată, avem acum una cu brațe trase și legătură de tip WATTS, cu rol de menținere a caroseriei pe direcție orizontală și diminuarea mișcării de ruliu. La Ford Ranger Raptor 2019 dispar arcurile lamelare, fiind înlocuite cu arcuri elicoidale high performance, speciale pentru off-road extrem. Amortizoarele sunt Fox Racing Shock de categorie Position Sensitive Damping, adică sunt ”moi” în zona medie de amortizare, în timp ce spre capete amortizarea este cu mult mai tare.

Șasiul a fost și el reproiectat, fiind ranforsat serios și fabricat din oțel de înaltă rezistență slab aliat (HSLA).

Ce înseamnă asta în practică? Cum se simte Ford Ranger Raptor 2019 din spatele volanului? Ei bine, chiar nu credeam că poți merge atât de tare, în control deplin și cu o senzație de completă siguranță, cu mai bine de 100 km/h pe drumuri forestiere. Da, acolo unde un Ranger normal se chinuia să meargă cu 40 – 50 km/h, împingând trenul de rulare la limită, un Raptor mergea și cu peste 80 – 90 de km/h. Și credeți-mă că nu exagerez deloc când spun că mașina putea mai mult, dar eu îmi atinsesem limitele.

Probabil că dacă aș fi avut mai mult timp la dispoziție și dacă aș fi parcurs aceleași trasee de mai multe ori aș fi reușit să-mi întrec limitele și să ajung să le testez într-un final și pe cele ale mașinii. Nu a fost de data asta.

Oricum ar fi, Ford Ranger Raptor 2019 chiar m-a impresionat. Mă așteptam să fie capabil, să poată merge cu viteză pe zone dificile, cu denivelări serioase, dar nu credeam că această mașină îmi va testa la maxim abilitățile.

Sincer, aș putea să mai zic multe, dar este neapărat nevoie să conduci un Ford Ranger Raptor spre a înțelege pe deplin ce înseamnă această mașină. Și nu să conduci pe asfalt!

Tehnologie

Ford Ranger Raptor se bazează pe modelul Ranger cu faceliftul primit la început de 2019. Echiparea de confort, asistență și siguranță este aceeași cu a unei versiuni Wildtrak, diferențele fiind la nivel de design exterior și interior și la trenul de rulare. Ar mai fi vorba și despre un mod exclusiv de condus, denumit Baja, ce apare doar la Raptor și care optimizează răspunsul motorului, funcționarea transmisiei și a sistemului electronic de control al tracțiunii și stabilității pentru rularea cu viteză ridicată pe drumuri neamenajate. 

Un Ford Ranger Raptor aduce ca echipamente standard, printre altele, sistem de infotainment SYNC 3 cu ecran tactil de 8 inch, FordPass cu modem Wi-Fi hotspot, keyless entry and start, faruri bi-xenon cu LED-uri pentru luminile de zi, frânare automată de urgență, sistem inteligent de asistare a vitezei, cu menținerea benzii, recunoașterea semnelor de trafic ș.a.

Pe Ranger facelift 2019 a fost introdus și un sistem mecanic ce permite coborârea ușoară a oblonului benei. Practic, o bară torsionată, aflată sub ușoară tensiune, preia din greutatea oblonului atât cât să nu mai pară greu deloc. Asta este valabil atât la deschiderea oblonului, cât și la ridicarea lui, când acesta pare că este mult mai ușor.

Preț

Ford Ranger Raptor 2019de la 58.730 euro cu TVA

Concluzii

Ford Ranger Raptor 2019

Ford Ranger Raptor 2019 este o jucărie! Una foarte scumpă, pe care puțini și-o vor permite. Iar dintre cei care o vor cumpăra, doar o mică parte o vor și conduce la potențialul maxim al mașinii. Este nevoie de multă pricepere și chiar de curaj să duci un Raptor către limite.

Raptor nu este doar un Ranger cu câteva modificări, ci este, în opinia mea, o cu totul altă mașină. Nu are nici cea mai mică treabă cu pick-up-ul pe care se bazează, modul de rulare și performanțele în off-road extrem sunt cu totul altele. Merită toate astea aproape 60.000 de euro? NU știu exact, dar până la urmă sunt destule mașini cu mult supra evaluate față de Ford Ranger Raptor.