Diverse

Acum o lună de zile toate blogurile de specialitate anunţau să fim atenţi la un nou site ce pare a fi o mare păcăleală: fabricadediscounturi.ro. Într-adevăr, site-ul cu pricina a fost închis foarte repede datorită unor acţiuni în masă a bloggerilor şi a cititorilor acestora, chiar dacă au existat numeroşi români care au efectuat comenzi în pierdere.

Astăzi, bloomberg.com scrie că o platformă de tranzacţionare mincinoasă din Statele Unite ale Americii a dat o adevărată lovitură: o ţeapă de peste 1 miliard de dolari. Site-ul Secureinvestment.com se recomanda până în aprilie anul acesta drept una dintre cele mai sigure platforme de tranzacţionare. Nu voi intra în date tehnice (despre care nu cunosc foarte multe), însă pe data de 30 aprilie, toţi utilizatorii acestei platforme au primit un mail care la început nu anunţa ce urma să se întâmple: „Departamentul Tehnic lucrează în acest moment la implementarea unor update-uri de sistem. Ne cerem scuze pentru nefuncţionarea temporară a site-ului”. Ziua imediat următoare, site-ul era offline şi aşa a rămas până astăzi.

Chiar dacă au existat numeroase piste care demonstrau că platforma cu pricina nu funcţiona în cele mai legale condiţii , americanii au investit şi au investit, până când şi-au dat seama că nu mai au ce recupera. Printre cele mai clare semne de nereguli, majoritatea erau foarte uşor de descoperit şi de verificat:

1. Sediul social era în Panama, iar compania mai avea şi alte 3 sedii inventate în Hong Kong, Singapore şi Londra (un singur search pe Google ar fi demonstrat acest lucru);

2. Pe diferite site-uri de specialitate în alte tranzacţiilor, Secureinvestment.com nu avea absolut niciun review negativ (oare de ce?);

3. Site-ul refuza să arate utilizatorilor săi licenţa, decât dacă investeau cel puţin 1.000 de dolari (serios?);

4. Zilnic puteai să vezi cum au evoluat/involuat tranzacţiile tale (unele fictive de altfel), însă nu puteai scoate bani decât la sfârşitul perioadei de investiţie (puteă sa fie şi de câteva luni);

5. La o simplă căutare pe Google a site-ului cu pricina, observai că primele 3 cuvinte propuse de Google erau „farsă”, „fraudă” şi „legitim” (semn că mulţi utilizatori căutau astfel de informaţii despre site).

Cu toate acestea, peste 1 miliard de euro au fost investiţi pe Secureinvestment.com şi niciun investitor nu a văzut vreun bănuţ înapoi. În acest moment site-ul este offline şi nimeni nu ştie nimic de proprietari. Mai multe detalii despre această poveste, găsiţi aici.

Chiar dacă nu are foarte mare legătură cu domeniul nostru de activitate, prin acest articol am vrut să vă arăt că lumea internetului este mare şi plină de primejdii. Trebuie să fim foarte atenţi cui dăm banii noştrii şi de ce îi dăm. Înainte de a lua o decizie cu privire la un site, informaţi-vă, căutaţi referinţe, review-uri, opinii, nu aruncaţi cu banii aiurea deoarece oricând puteţi rămâne fără aceştia.

secure-investing2