Software

Ghişeul.ro este un proiect IT public-privat, o platformă ce permite plata de impozite şi taxe stabilite de instituţiile publice înrolate în sistem precum si amenzi contravenţionale cu deducerile aferente plăţii în 15 zile calendaristice. Deasemenea pot fi efectuate plăţi aferente prestării oricărui serviciu public, inclusiv oricărui serviciu comunitar de utilitate publică, precum şi orice plăţi aflate în legătură, directă sau indirectă, cu prestarea respectivului serviciu public.

Platforma ghişeul.ro vă scapă de statul la coadă, iar de câteva ore Asociaţia pentru Plăţi Electronice din România (cea care se ocupă de administrarea platformei) a lansat şi varianta sub formă de aplicaţie pentru device-uri cu iOS şi Android.

Dacă ai un terminal Apple poţi descărca aplicaţia de aici, iar dacă utilizeze sistemul de operare Android, poţi descărca aplicaţia de aici.

Ghişeul.ro are peste 1.5 milioane de utilizari, în 2022 fiind realizate prin intermediul platformei IT peste 3.7 milioane de plăţi.

“Digitalizarea poate simplifica viața românilor și poate aduce încredere în relația cu instituțiile publice. La ADR avem o misiune clară, care va defini modul în care cetăţenii interacţionează cu statul. Vrem să eliminăm copia XEROX şi drumurile inutile între instituţiile statului. Vrem să mutăm interacţiunea dintre cetăţean şi stat în mediul online, unde rezolvarea problemelor este la câteva click-uri distanţă. Rolul nostru este de a simplifica, prin digitalizare, punctele de interacţiune care consumă resurse de timp pentru toţi factorii implicaţi”, a precizat Dragoș-Cristian VLAD, președintele ADR.

Sursa: facebook.com/ghiseul.ro

Categorii: software
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.