Smartphone

Emil vă scria în urmă cu câteva zile despre smartphone-ul cu două baterii Innos D6000, device care din păcate nu va ajunge niciodată a fi comercializat (cel puţin nu oficial) în ţara noastră. Pentru cei cărora un telefon cu două baterii le face cu ochiul, foarte curând va exista o altă variantă denumită Gionee M5 care ar putea ajunge şi în România prin intermediul Allview.

Acesta şi-a făcut apariţia în rapoartele TENAA, iar la prima vedere pare a fi un smartphone midrange despre care Gionee afirmă că ar oferi o autonomie de aproximativ 4 zile (cu siguranţă nu va rezista 4 zile, însă măcar 2-3 zile ar fi excelent).

Gionee M5 5

Specificaţii posibile pentru Gionee M5:

– display AMOLED de 5.5 inci cu rezolutie HD (1280 x 720 pixeli);

– procesor quad-core tactat la 1.3 GHz, 2 GB memorie RAM şi 16 GB memorie internă (va putea fi extinsă cu card microSD);

– cameră foto de 8 megapixeli cu flash LED şi cameră frontală de 5 megapixeli;

– două baterii, 8.6 mm grosime şi o greutate de 213 grame;

– Android 5.1 Lollipop.

Gionee M5 ar putea fi lansat luna viitoare la un preţ ce nu cred că va depăşi 200 de dolari. Dacă ne uităm puţin în istoric, smartphone-urile Gionee din seria “M” au dispus de baterii destul de mari (M2 – 4200 mAh şi M3 – 5000 mAh), ceea ce mă duce cu gândul că cele două baterii din M5 vor depăşi cumulat 6000 – 7000 mAh.

Update: Se pare că cele două baterii vor avea împreună 6000 mAh.

Gionee M5

Sursa: phonearena.com

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.