Hardware

În 2020 Haier anunţa că va construi în România prima sa fabrică de frigidere din Uniunea Europeană. Zona aleasă pentru aceasta a fost Parcul Industrial Allianso din Ariceștii Rahtivani, în apropiere de Ploiești.

La aproape doi ani distanţă grupul Haier anunţă startul producţiei în fabrica unde s-au investit peste 70 de milioane de euro. Construcţia denumită Haier Tech dispune de cele mai recente inovații cu tehnologie IoT, Industry 4.0 și acoperă o suprafață de 63.000 m2. Fabrica este echipată cu două linii de producție, iar în prezent are peste 800 de angajați care sunt susținuți de roboți și utilaje de ultimă generație.

Haier Tech va avea o capacitate de producție de peste 1 milion de frigidere pe an, pentru a deservi atât piața locală, cât și cea internațională, reprezentând astfel cel mai mare centru de refrigerare pentru export în Europa al Haier. Aici se vor produce cele mai bune frigidere din clasă, atât încorporabile, cât şi cele standard, pentru cele trei branduri ale Haier Europe – Candy, Hoover şi Haier.

 “Sunt extrem de onorat și mândru că în ciuda tuturor provocărilor și a schimbărilor nefavorabile, echipele noastre au reușit să livreze la timp proiectul și să atingă acest moment important pentru Haier în Europa. România și parcul industrial modern din Ploiești au fost cea mai bună alegere pentru Haier datorită poziției geografice în regiune,  a infrastructurii și avantajelor lanțului de aprovizionare. Prima unitate de producție de frigidere din UE ne va permite să ne scurtăm logistica și timpul de lansare pe piață, în conformitate cu misiunea noastră, distanța zero față de consumatori, și viziunea de a fi prima alegere a consumatorilor pentru locuințe inteligente.” a declarat Yannick Fierling, CEO al Haier.