Software

HBO a început să îşi informeze abonaţii că începând cu data de 21 noiembrie va mări cu 1 euro preţul abonamentelui pentru HBO GO.

“Dorim să te informăm că preţul abonamentului va fi modificat. Abonamentul tău lunar va creşte de la 2,99 euro / lună la 3,99 euro / lună. Această modificare va fi implementată la prima facturare după 21 noiembrie. Dacă în prezent beneficiezi de o perioadă promoţională, după încheierea acesteia se va aplica noul preţ.” se arată în notificarea trimisă către clienţi.

Preţul pentru noii abonaţi a fost deja modificat, astfel că oricine doreşte să devină utilizator de HBO GO va scoate din buzunar 3.99 euro / lună (aproximativ 19 lei).

„Producţia de seriale şi filme originale HBO, atât în SUA, cât şi la nivel local, a crescut odată cu cererea. Noul preţ reflectă acest lucru precum şi dorinţa noastră de a aduce abonaţilor noştri din ce în ce mai multe seriale, documentare şi filme noi, cum ar fi “Watchmen”, “His Dark Materials “, sezonul 3 din “Umbre”, “Wataha/Haita” şi multe altele.” au declarat reprezentanţii companiei.

HBO GO este un serviciu de streaming video foarte utilizat în România, succesul acestuia bazându-se în special pe serialul Game of Thrones şi miniseria Chernobyl.

Sursa: zf.ro

Categorii: software
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.