via ! dandragomir.biz
Uite că Desire HD ajunge relativ rapid şi pe piaţa românească la mai puţin de două luni de la prezentarea oficială. Este un fel de HTC HD2 trecut pe Android. De fapt singura asemănare între HTC HD2 pe Windows Mobile şi Desire HD pe os de la Google este dată de dimensiunile ecranului – 4,3 inch.
Date tehnice:
– sistem de operare Android 2.2 FroYo;
– procesor de 1 Ghz, 768 Mb RAM, 1,9 Gb ROM din care 1,5 Gb disponibili pentru stocarea propriu-zisă, suport pentru microSD de până la 32 Gb;
ecran de 4,3 inch cu rezoluţie 480×800 pixeli şi 16,7 milioane culori;
– Wi-Fi b, g şi n, 3G, HSDPA cu viteze de până la 14,4 Mbps, bluetooth 2.1, microUSB, jack de 3,5 mm;
cameră de 8 Megapixeli ce filmează HD la 720p cu led flash, autofocus, funcţie de detectare a feţei;
– baterie de 1230 mAh, 164 grame, 11,8 mm grosime.
Eu zic că avem de-a face cu un supersmartphone căruia nu prea ai ce să îi găseşti în sens negativ. Reprezintă tot ce are mai bun la ora actuală HTC pe zona de telefoane inteligente. Preţul este măsură – 2.639 lei la eMAG.
O singură problemă aş întrezări prin prisma display-ului uriaş de 4,3 inch – manevrabilitatea. Va fi un telefon care tocmai la funcţia de bază nu-i chiar ok. În buzunar cu siguranţă abia se strecoară şi nici uşor nu este cu cele peste 160 de grame.
Galerie foto cu HTC Desire HD:

Prezentare video a HTC Desire HD:

Clip filmat cu camera de 8 Megapixeli a Desire HD:

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.