Smartphone

A scăpat pe web o imagine cu HTC Golf – un telefon ieftin dezvoltat de către compania taiwaneză. Va fi poziționat ca preț și hardware sub HTC One V. Se spune că HTC Golf va integra un ecran de 3.5 inch și rezoluție de 320×480 pixeli.
La nivel de software va dispune de Android 4.0 și Sense 4.0. Procesorul său rulează la 800 MHz, 512 MB RAM, 4 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 32 GB și 25 GB de stocare online în Dropbox pentru doi ani de zile. Normal că la capitolul conectivitate va avea: 3G, Wi-Fi b/g/n, bluetooth 3.0, jack de 3.5 mm, GPS.

Pe partea de sunet va avea tehnologia Beats Audio. Prețul este estimat la 180 de euro, va fi aproape gratuit la semnarea unui contract cu un operator de telefonie. Nu am găsit detalii legate de senzorul foto încorporat, dar mă gândesc că va dispune de 5 Megapixeli ca și HTC Chacha.

Sursa: PocketNow.com / Credit foto

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.