Retelistica

Parcă această dispută Huawei – Statele Unite ale Americii nu se mai termină niciodată. Cred că dacă americanii îşi limitau restricţiile doar pentru ţara lor, totul trecea de la sine. În momentul în care Statele Unite ale Americii a început să influenţeze şi alte ţări, Huawei a fost afectată acolo unde o doare cel mai tare, la buzunar.

Dacă iniţial Huawei a stat în expectativă, iată că acum compania chineză răspunde în termeni duri şi anunţă oficial că a acţionat în instanţă guvernul american. Huawei susţine că secţiunea din legea autorizării pentru apărarea naţională (National Defense Authorization Act, NDAA) care interzice instituţiilor federale şi furnizorilor acestora achiziţionarea de produse şi servicii Huawei este ilegală atât timp cât guvernul american nu a adus dovezi clare legate de riscul de securitate.

Huawei acuză guvernul american că a intrat ilegal pe serverele sale şi a furat informaţii confidenţiale, că îi restricţionează ilegal dreptul de a concura la nivel global cu restul companiilor în implementarea tehnologiei 5G şi că îi defăimează numele fără justificare.

Compania chineză a susţinut încă o dată că aceasta nu a implementat niciodată căi secrete de acces, că nu este controlată şi influenţată de guvernul chinez şi că nu s-au găsit breşe de securitate în niciuna din cele peste 170 de ţări în care se folosesc echipamente Huawei.

Între timp Statele Unite ale Americii le solicită tuturor partenerilor săi să renunţe la colaborările cu Huawei, România fiind una dintre ţările implicate.

Sursa: huawei.com