Diverse

Huawei şi-a propus ca în 3-4 ani să ajungă primul producător de smartphone-uri la nivel global ca număr de unităţi vândute, iar pentru a face acest lucru investeşte masiv atât în promovare, cât şi în cercetare-dezvoltare. Chiar dacă au ajuns destul de repede în top 3, mai departe au de înfruntat coloşii Apple şi Samsung care cu siguranţă nu vor sta cu mâinile în sân.

Printr-o conjunctură favorabilă, în lunile iunie şi iulie ale acestui an Huawei a depăşit Apple ca număr de vânzări şi a devenit astfel al doilea producător global după acest criteriu. Situaţia este una temporară deoarece Apple se pregăteşte de lansarea noii generaţii iPhone, iar cel mai probabil fanii companiei aşteaptă acest eveniment major din 12 septembrie.

Chiar şi aşa se observă ambiţia Huawei de a creşte, iar faptul că 2-3 luni au depăşit Apple este o performanţă remarcabilă, indiferent de conjunctura în care ea a fost obţinută. Vedem clar o dezvoltare continuă a business-ului companiei chineze şi chiar dacă nu există un smartphone cu sonor în oferta sa, diversitate pentru toate buzunarele reprezintă cu siguranţă un avantaj atât ca marketshare, cât şi ca unităţi vândute.

Sursa: gadgets.ndtv.com

Categorii: applehuawei
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.