Smartphone

Cei de la Huawei sunt puşi pe fapte mari, iar în ultimele zile au lansat o întreagă serie de telefoane inteligente: Mate 9. Aceasta avea până de curând 3 membrii (Huawei Mate 9, Huawei Mate 9 Porsche Design şi Huawei Mate 9 Pro), iar începând de ieri şi-a făcut apariţia şi mezinul familiei: Huawei Mate 9 Lite.

Acest nou terminal este unul mid-range ce păstrează în proporţie ridicată liniile de design, însă vine echipat cu componente hardware mai modeste: display de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD, procesor octa-core Kirin 655, 3 / 4 GB RAM, 32 / 64 GB spaţiu de stocare, cameră foto duală certificate Leica (12 megapixeli + 2 megapixeli), baterie de 3340 mAh şi Android 6.0 cu interfaţa EMUI 4.1.

Huawei Mate 9 Lite va fi disponibil la comandă in 3 variante de culoare: auriu, argintiu şi gri. Chiar dacă nu avem informaţii legate de preţ, acest telefon este aproape identic cu Huawei Honor 6X al cărui preţ de comercializare pleacă de la 150 dolari (versiunea cu 3 GB RAM + 32 GB spaţiu de stocare).

huawei-mate-9-lite-2

Specificaţii complete pentru Huawei Mate 9 Lite:

  • display IPS de 5.5 inch cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli) protejat cu sticlă curbată 2.5D Corning Gorilla Glass;
  • procesor octa-core Kirin 655 (4 x 2.1 GHz + 4 x 1.7 GHz Cortex-A53), Mali T830-MP2 GPU, 3 / 4 GB RAM, 32 / 64 GB spațiu de stocare şi suport pentru card microSD de până la 128 GB;
  • Android 6.0 Marshmallow cu EMUI 4.1;
  • 4G, VoLTE, slot combo (2 x nanoSIM sau 1 x nanoSIM + 1 x microSD), Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, NFC, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.1, A-GPS și GLONASS, radio FM, scanner de amprentă;
  • 12 Megapixeli cu LED flash, PDAF, cameră secundară de 2 megapixeli şi cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • baterie de 3340 mAh cu încărcare rapidă, 8.2 mm grosime şi 162 g. greutate.

huawei-mate-9-lite

Sursa: fonearena.com