Trăim într-o adevărată revoluție tehnologică, aș putea spune că avem de-a face cu o democratizare în contextul în care dispozitivele ajung a fi din ce în ce mai ieftine, accesate de o categorie din ce în ce mai largă de utilizatori.

Smartphone-ul a devenit o unealtă de tip all-in-one ce ne ajută în activitățile de zi cu zi, de la conversațiile și până la partea de social media, entertainment, serviciu etc. Polivalența telefoanelor mobile din prezent este dată de aplicațiile existente în magazinele dedicate. Sunt aplicații grupate într-o mulțime de secțiuni, de la artă și design până la educație, evenimente, finanțe, fotografie etc.

Țara noastră a devenit unul dintre cele mai importante huburi IT din regiune, iar Bucureștiul deține o poziție fruntașă între capitalele din regiune. Totuși, cea mai mare problemă pentru România este legată de digitalizarea economiei, avem ultimul loc din Uniunea Europeană la acest capitol. Medicina este unul dintre domeniile în care vom vedea schimbări majore în perioada imediat următoare. De la modul în care se realizează o programare și până la partea de telemedicină.

În acest context, Johnson & Johnson România a organizat cu ajutorul Smart Everything Everywhere cel mai mare hackathon pe teme de sănătate din Europa Centrală și de Est, în perioada 28 – 29 octombrie la Tech Hub. Și-au dorit să realizeze un incubator de proiecte-pilot, proiecte care să ajute în dezvoltarea sistemului de sănătate, să influențeze pozitiv starea de sănătate a românilor și să răspundă unor nevoi specifice.

La deschidere au participat: Hans Kemm – ambasador SUA în România, Christian Rodseth – Managing Director Janssen, Administrator al Johnson & Johnson România, Diana Loreta Păun – consilier de stat Departamentul de Sănătate Publică al AdministrațieiPrezidențiale, Anca Harasim – Director Executiv al AmCham România.

În competiție au putut fi înscrise proiecte sau produse digitale pe următoarele teme:

  • aplicații care să conecteze personalul medical și comunitățile izolate prin telemedicină;
  • instrumente pentru screening online;
  • platforme ce pot crește gradul de conștientizare pe diferite afecțiuni și programe de suport care să faciliteze contactul dintre personalul medical și pacient;
  • programe care să promoveze prevenția sanitară și un stil de viață sănătos, educația sanitară în școli, proiecte care să ajute în instruirea și educația personalului medical.

La un hackaton aș spune că, pe lângă scopul final de a dezvolta un produs tehnologic cu impact în sănătate, este foarte importantă și participarea propriu-zisă: întâlnești persoane cu aceeași pasiune precum a ta și poți forma o echipă care să dureze pe o perioadă lungă de timp, îți crești nivelul de cunoștințe în domeniul programării, îți faci și relații în acest domeniu etc.

La Hacking Health Hackathon au fost 100 de participanți ce s-au grupat în 21 de echipe. Au dezvoltat ideile pe parcursul a două zile – 24 de ore din 24.

Trei proiecte din cele înscrise au putut câștiga câte o finanțare pre-seed de 5000 dolari din partea Johnson & Johnson.

Cele trei proiecte câștigătoare:

1. MedNet – aplicație ce are la bază tehnologia blockchain și dorește să protejeze datele private ale pacienților. În contextul în care Uniunea Europeană se pregătește să implementeze măsuri mult mai aspre din 2018.

2. BabySteps – sfaturi și informații specializate pentru pârinți, ajută în monitorizarea etapelor de dezvoltare și a controalelor medicale periodice necesare copiilor.

3. Sanguinity – ajută în gestionarea eficientă a bazei de donatori de sânge. Presupun că ați descoperit multe cazuri în social media, când era nevoie urgentă de o anumită grupă de sânge pentru o operație. Aplicația de față ajută în realizarea unei baze de date, dar și în procesul de coordonare.

Declarații oficiale:

Impactul proiectelor este impresionant, deoarece oferă beneficii concrete în îmbunătățirea vieților pacienților si în eficientizarea performanțelor sistemului de sănătate. Aceste proiecte aduc laolaltă actori importanți ai societății, atât din zona IT cât și din domeniul sănătății și mediul academic, care conlucrează pentru transformarea conceptului de ‚sănătate’. Cu suport din partea unor tineri extraordinar de talentați, adevărații câștigători ai acestui Health Hackathon suntem fiecare dintre noi!”, declară Christian Rodseth – Managing Director Janssen, Administrator Johnson & Johnson România.

Hacking Health a demonstrat că există o dorință enormă de implicare din partea comunității de antreprenoriat tech în domeniul sănătății. Sperăm ca tehnologiile și aplicațiile dezvoltate în aceste două zile să ajungă în piață și să devină soluții pentru public, pacienți și pentru sistemul medical deopotrivă”, a punctat Dan Nechita, Președinte al Smart Everything Everywhere.

Proiect initiat de Johnson & Johnson Romania, propus de Janssen, compania farmaceutica a J&J, dezvoltat impreuna cu celelalte doua divizii ale J&J prezente in Romania: Consumer si Medical Devices si implementat impreuna cu Smart Everything Everywhere (SEE).

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.