Software

INB Bank a anunţat lansarea procesului complet online de deschidere a unui cont bancar. Cei care doresc să devină clienţi ai acestei bănci nu trebuie să mai ajungă într-o sucursală / filială ING, ci pot face acest lucru în doar 10 minute prin intermediul aplicaţiei ING Home’Bank.

Pentru a deschide un astfel de cont, noul client trebuie să aibă peste 18 ani, rezidenţă fiscală în România şi un card de debit ataşat unui cont la o altă bancă aflată tot în România.

Contul deschis online vine cu următoarele beneficii:

  • comisioane 0 dacă aveţi venituri recurente de minim 700 lei şi minim o plată pe lună;
  • card de debit gratuit livrat prin curier;
  • ING Pay.

“Serviciul pe care îl lansăm și timpul scurt necesar pentru a deveni client ING prin procesul 100% online reconfirmă promisiunea băncii de a răspunde așteptărilor clienților în ceea ce privește rapiditatea cu care lansează pe piață noi funcționalități. Mai mult, această inovație a fost prioritară pentru noi în contextul în care clienții ING se bazează pe telefonul mobil, care e principalul lor canal de banking. Aproximativ 90% dintre interacțiunile dintre clienți și bancă au loc în aplicație, unul din patru credite pentru persoane fizice este contractat în Home’Bank și peste 150.000 de clienți ING plătesc la magazin cu telefonul, fie cu ING Pay (Android), fie cu Apple Pay. Cu mai puțin timp și efort investite, mobile banking-ul face viața clienților noștri mult mai ușoară”, a declarat Javier Montes Pita, Head of Retail Banking, ING Bank România.

Categorii: software
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.