Software

Sunt multe articole sub titlul: iOS vs Android, Apple vs Google etc. Țin minte că mai zilele trecute am dat de un titlu în genul celui de mai sus. Nu am intrat ca să văd motivațiile autorului, dar m-am gândit că ar merge un articol în care să ilustrez de ce nu avem nevoie de un câștigător clar.

Android domină ca market share și aici mă refer la numărul de unități comercializate, dar Apple iese pe primul loc la monetizare. Asta și pentru că Apple are totul in-house de la dezvoltarea iPhone până la partea de comercializare. Google se află într-o poziție ingrată. A crescut Android la sânul său, iar roadele sunt culese în mare parte de Samsung ce a ajuns să vândă 10 milioane de unități ale ultimului său vârf de gamă / Galaxy S4 în doar 26 de zile.

Android 4.3 Jelly Bean și iOS 7 s-ar putea să debuteze în aceeși zi / 10 iunie. Mai sunt doar câteva zile până atunci și vom vedea despre ce este vorba din informațiile oficiale. Android 4.3 Jelly Bean se prefigurează ca un update minor la 4.2.2 Jelly Bean, iar iOS 7 va trebui să impresioneze. Au scăpat câteva informații, dar nu știu dacă să le iau în considerare. Jonathan Ive a avut putere maximă de decizie și am încredere că va aduce un iOS cu o interfață care să impresioneze din prima.

De ce nu avem nevoie de un câștigător clar în competiția iOS vs Android?

1. Concurența joacă un rol extrem de important în a face pași în față. Uitați-vă ce a însemnat dominația Microsoft pe sisteme de operare pentru PC. Am avut parte de o stagnare la nivel de UI, de s-a ajuns ca la Windows 8 cu Modern UI mai nimeni să nu-și dorească a nu avea interfața grafică clasică păstrată în mare parte de la Windows 95 până la zi.

Spre comparație aș aduce aminte de evoluția Android din 2008 până la zi, de la Android 1.5 la 4.2.2 Jelly Bean. Concurența se transpune într-o presiune asupra prețurilor și de aici iese în avantaj clientul final.

2. Alternative – fiecare sistem de operare mobil are un punct PRO, iese în evidență la vreun capitol și se potrivește pe cerințele unui anumit tip de user. BlackBerry iese în față cu serviciile sale integrate în genul BBM și interfața bazată pe swipe, Windows Phone 8 & 7 cu Office, stocare în cloud, interfață originală, Android cu multitudinea de aplicații gratuite, iar iOS cu simplitatea la nivel de interfață și aplicații de calitate optimizate la maxim pentru hardware-ul iPhone-ului sau iPad-ului.

La un moment dat ajungi să te plictisești de un anumit sistem de operare și-ți dorești a încerca și serviciile altora. Am observat prin social media că există un oarecare trend în a avea un Windows Phone ca al doilea smartphone. Mi se pare o mișcare de bun augur și recunosc că aștept Nokia Lumia 520 spre a face un astfel de pas.

Tocmai de aceea îmi doresc ca BlackBerry 10 OS, Windows Phone sau alte sisteme de operare mobile să iasă în față să-și formeze un market share care să le permită măcar subzistența în perioada imediat următoare. Inovația stă în diversitate și concurență. 

Categorii: software
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.