Smartphone

Dacă Samsung ne-a dovedit că 1000 de dolari pentru un telefon este o nimica toată, Apple trage tare şi vine din urmă cu suma de 1200 dolari. Da, aţi citit bine ! 1200 dolari ar urma să coste versiunea de 512 GB a ediţiei aniversare iPhone 8 sau X sau Edition sau cum se va numi ea. În Europa preţul se va transforma în 1200 euro, adică în cel puţin 5500 lei preţ de pornire:

  • iPhone 8 cu 64 GB spaţiu de stocare – 999 dolari;
  • iPhone 8 cu 256 GB spaţiu de stocare – 1099 dolari;
  • iPhone 8 cu 512 GB spaţiu de stocare – 1199 dolari.

Apple îşi doreşte să facă un iPhone aniversar special şi va utiliza doar componente hardware premium, de aici şi creşterea mare de preţ. Spre exemplu display-urile OLED furnizate de Samsung costă undeva între 120 şi 130 dolari bucata, în condiţiile în care la ecranele utilizate pe iPhone 7 şi 7s compania americană a plătit între 45 şi 55 dolari.

Din nefericire pentru Apple, în acest moment Samsung este singurul furnizor care poate produce display-ul la calitatea dorită, însă preţul este considerabil. “Mărul muşcat” caută soluţii, iar LG sau Sharp sunt posibile variante. Cele două companii nu au pusă încă la punct tehnologia OLED în standardele solicitate de Apple, însă alte surse susţin că producătorul american le-ar putea oferi un imbold financiar, tocmai pentru a scăpa de dependenţa numită Samsung şi a obţine preţuri mai mici.

Pe 12 septembrie vom afla toate detaliile noilor smartphone-uri iPhone, inclusiv a mult aşteptatului device aniversar.

Sursa: zdnet.fr