Smartphone

Se tot zvoneşte de o perioadă bună de timp că Apple va lansa anul acesta un nou iPhone compact, iar cel mai probabil această lansare va avea loc pe 15 aprilie.

Dacă până acum ştiam că viitorul device se va numi iPhone 9, cei de la Apple au făcut o mică “gafă” şi au publicat pe pagina oficială o nouă folie de protecţie denumită Belkin InvisiGlass Ultra ce va fi compatibilă cu iPhone SE, 7 şi 8. Cum iPhone SE prima generaţie este mult mai mic decât iPhone 7 şi 8, rezultă că viitorul iPhone compact se va numi iPhone SE (2020) şi va avea dimensiuni similare cu cele două modele de generaţie mai veche.

Între timp cei de la Apple au corectat greşeala de pe site-ul oficial, folia de protecţie Belkin InvisiGlass Ultra fiind acum compatibilă doar cu iPhone 7 şi 8.

Dacă la nivel vizual iPhone SE 2020 are trăsături îmbătrânite, în zona hardware / software va aduce destul de multe elemente noi: procesor Apple A13 Bionic (utilizat pe iPhone 11), 3 GB RAM, până la 256 GB spaţiu de stocare şi iOS 13.4. Vor exista şi caracteristici mai vechi, iar aici aş reaminti ecranul Retina Display cu rezoluţie de 1334 x 750 pixeli, cititorul de amprente Touch ID şi un singur senzor foto de 12 Megapixeli.

iPhone SE (2020) ar urma să fie disponibil pe alb, negru şi roşu la un preţ de plecare de 399 dolari.

Sursa: gsmarena.com

Categorii: apple
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.