Smartphone

Producătorul chinez LeEco (fostul LeTV) a lansat astăzi un număr impresionant de 3 smartphone-uri: LeEco Le 2, LeEco Le 2 Pro şi LeEco Le Max 2. Toate aceste device-uri au în comun o schimbare radicală: nu dispun de jack-ul pe 3.5 mm, acesta fiind înlocuit de portul USB Type-C. Vom face o scurtă prezentare pentru fiecare smartphone în parte, iar în articolul de faţă vom povesti despre cel mai cel dintre ele: LeEco Le Max 2.

Dacă ne luâm strict după specificaţii am putea spune că LeEco Le Max 2 este unul dintre cele mai puternice telefoane inteligente la ora actuală (dacă nu cel mai puternic): utilizează procesorul Qualcomm Snapdragon 820 de tip quad-core, 6 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare, un display de 5.7 inci cu rezoluţie QHD, cameră foto de 21 megapixeli cu senzor Sony IMX230, senzor de amprentă cu tehnologie Ultrasonic şi Android 6.0 Marshmallow.

LeEco Le Max 2

Cu siguranţă acest terminal este o bestie în adevăratul sens al cuvântului, păcat că aplicaţiile şi jocurile existente la ora actuală nu îl pot provoca. Preţul său va fi în China de aproximativ 385 dolari, însă dacă vă doriţi acest smartphone la un preţ mai mic veţi putea achiziţiona versiunile cu “doar” 4 GB RAM şi 32 GB spaţiu de stocare la 325 dolari şi 4 GB RAM şi 64 GB spaţiu de stocare la 355 dolari.

Specificaţii complete pentru LeEco Le Max 2:

  • ecran IPS de 5.7 inci cu rezoluție QHD (2560 x 1440 pixeli);
  • procesor Qualcomm Snapdragon 820 de tip quad-core pe 64 biţi tactat la 2.15 GHz, accelerator grafic Adreno 530, 4 / 6 GB memorie LPDDR4 RAM și 32 / 64 GB spațiu de stocare UFS 2.0;
  • Android 6.0 Marshmallow cu EUI 5.8;
  • dual-sim, 4G LTE + şi VoLTE, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, bluetooth 4.2, GPS cu A-GPS, GLONASS, NFC, Radio FM, port infraroşu, port USB Type-C, senzor pentru citirea amprentelor Ultrasonic, tehnologie audio Dolby Atmos;
  • 21 Megapixeli, senzor Sony IMX230, deschidere f/2.0, OIS, autofocus cu detecţie de fază, flash dual-LED și cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • baterie de 3100 mAh cu funcţia Quick Charge 3.0, greutate de 185 grame și 7.99 mm grosime.

LeEco Le Max 2 4

Sursa: engadget.com