Smartphone

În afară de smartphone-urile Motorola Moto Z şi Motorola Moto Z Force, Lenovo a lansat în cadrul Lenovo Tech World 2016 din San Francisco şi telefoane sub brand propriu. Poate cel mai captivant dintre ele este Lenovo PHAB2 PRO, primul smartphone din lume care beneficiază de tehnologia Tango.

Aceasta oferă experienţe de realitate augmentată prin cele 3 tehnologii de bază: detectarea mișcării, percepția adâncimii și cunoașterea zonei. Prin detectarea mișcării, „ochiul” telefonului PHAB2 PRO vede locul în care se află în spațiu 3D. Capabilitatea de cunoaștere a zonei îi spune smartphone-ului care este locul său. Percepția adâncimii îi permite să analizeze forma mediului din jur detectând suprafețe și obstacole. Astfel că acum, pentru prima dată, smartphone-ul dvs. poate vizualiza și înțelege obiectele și mediul din jur cu ajutorul senzorilor care captează peste 250.000 de măsurători pe secundă.

Utilizând aplicaţii pentru realitate augmentată, elevii pot proiecta în clasă dinozauri virtuali în dimensiuni la scară și își pot îmbunătăți modul de învățare prin suprapunerea datelor AR (Augmented Reality) care apar atunci se mișcă în jurul creaturilor. Experiențele de gaming AR vă permit să jucați domino virtual pe masa din bucătărie, să creșteți un animăluț digital în dormitor și să luptați cu roiuri de extratereștri care vă invadează casa. Cam aşa s-ar putea traduce în câteva fraze proiectul Tango şi realitatea augmentată.

Revenind la Lenovo PHAB2 PRO, acest phablet / smartphone dispune de un display de 6.4 inci cu rezoluţie QHD, procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 652, 4 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare, cameră foto principală de 16 megapixeli + cameră foto ce poate urmări mişcarea + cameră foto ce analizează profunzimea câmpului vizual, slot combo, baterie de 4050 mAh, iar ca sistem de operare regăsim Android 6.0.1 Marshmallow.

Lenovo PHAB2 PRO este un terminal destul de elegant, cu o construcţie metalică de tip unibody şi două versiuni de culoare: auriu şi gri. Telefonul va costa 499 dolari şi va putea fi achiziţionat din luna septembrie.

Lenovo PHAB2 PRO 4

Specificaţii complete pentru Lenovo PHAB2 PRO:

  • display IPS de 6.4 inch cu rezoluție QHD (2560 x 1440 pixeli) protejat cu sticlă curbată Corning Gorilla Glass;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 652 de tip octa-core, Adreno 510 GPU, 4 GB RAM, 64 GB spațiu de stocare și slot combo ( 2 x nanoSIM sau 1 x nanoSIM + 1 x card microSD de până la 128 GB);
  • Android 6.0.1 Marshmallow;
  • 4G LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac,dual-band, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.1, A-GPS și GLONASS, radio FM, senzor de amprentă, tehnologie Dolby Audio;
  • 16 Megapixeli, PDAF, LED flash + cameră foto ce poate urmări mişcarea + cameră foto ce analizează profunzimea câmpului vizual, senzori, lentile fish-eye şi cameră frontală de 8 Megapixeli cu deschidere f/2.2.
  • baterie de 4050 mAh cu tehnologie de încărcare rapidă, 259 g. greutate și între 6.96 şi 10.7 mm grosime.

Lenovo PHAB2 PRO

Categorii: lenovo
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.