Smartphone

LG pregăteşte lansarea unui nou smartphone 5G sub denumirea de LG K92 5G. Se pare că acest device va fi comercializat sub acest nume doar în Statele Unite ale Americii, urmând (foarte probabil) să îl vedem vândut şi în Europa, dar în alte straie.

Despre LG K92 5G nu ştim mare lucru, se vehiculează că ar fi un soi de LG Q92 5G cu design uşor diferit (în special pe spate la nivelul camerelor foto) şi ceva îmbunătăţiri la nivel hardware.

La nivel estetic LG K92 5G se prezintă bine, avem un display cu margini foarte înguste şi cameră frontală tip bulină poziţionată central, iar pe spate observăm 4 senzori foto generoşi, cât şi un bliţ format din 4 LED-uri. Smartphone-ul vine cu un scanner de amprente lateral, cât şi cu un buton dedicat Google Assistant.

Din punct de vedere hardware ne aşteptăm la un display IPS cu rezoluţie FullHD+, procesor Qualcomm Snapdragon 765G de tip octa-core, cameră foto cvadruplă cu senzor principal de 64 Megapixeli, minim 6 GB RAM şi minim 64 GB spaţiu de stocare, baterie de cel puţin 4000 de mAh cu încărcare rapidă la 15W / 18W şi Android 10 ca sistem de operare.

Sursa: app.voice.com

Categorii: lg
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.