Televizoare

În februarie 2013, LG cumpăra de la HP codul sursă și infrastructura de dezvoltare pentru webOS, iar în cadrul CES 2014 prezenta deja un smart TV ce rulează acest sistem de operare. Din luna martie a acestui an și până acum, LG a vândut 5 milioane de smart TV-uri cu webOS.

Pentru ediția CES din 2015, producătorul sud-coreean anunță un nou model de smart TV ce va rula versiunea webOS 2.0. Principala îmbunătățire față de vechea variantă a sistemului de operare este legată de viteză.

Astfel, timpul de încărcare pentru aplicații s-ar reduce cu până la 60% față de prima versiune a webOS. YouTube, de exemplu, este mai rapid cu 70% față de varianta anterioară.

Totodată, au fost adăugate funcții noi, prin care webOS 2.0 să devină mai intuitiv. Pe ecranul de start există secțiunea ”My Channel”, unde utilizatorii pot salva canalele preferate. Sunt introduse, de asemenea, și meniuri ca ”Settings” și ”External Input”.

Prin versiunea îmbunătățită a webOS, LG dorește să fie cu un pas în fața rivalului Samsung, care va prezenta la CES 2015 un smart TV cu Tizen OS.

Sursa : Cnet.com