LG W10 Alpha Smartphone

MWC 2020 Barcelona a fost anulat din cauza epidemiei de coronavirus și astfel nu mai am ocazia de a prezenta toate noutățile importante de acolo. Una dintre acestea ar fi fost cu siguranță LG W10 Alpha, smartphone de buget ce a fost deja lansat în India, unde va costa în jur de 130 de Euro.

Mi-ar fi plăcut să pot face un hands-on cu acest telefon de-a dreptul exotic (nu chiar, doar glumesc). Spun asta gândindu-mă în primul rând la procesorul cu care este echipat dispozitivul. Este vorba despre un chipset UNISOC (fosta companie Spreadtrum – hai că pe asta o știți) de tip octa-core, cel mai nou model al companiei chineze. Este atât de nou încât este fabricat printr-un proces de litografiere pe 28 nm! Îmi pare rău, dar chiar nu mă pot abține!

LG parcă nu vrea să-și revină și vine cu un astfel de smartphone în 2020, pe care îl lansează pe o piață extrem de competitivă precum cea din India. Acolo, Xiaomi, Realme și Samsung luptă cu adevărat, cu telefoane ce impresionează printr-un excelent raport preț/specificații, unde pare că acest LG W10 Alpha a pierdut din start.

Specificații detaliate pentru LG W10 Alpha

  • ecran IPS de 5.71 inch, aspect 19:9, rezoluție HD+ 1512 x 720 pixeli, densitate 293 ppi;
  • procesor UNISOC SC9863A pe 28 nm octa-core cu 4 x 1.6 GHz pe Cortex-A55 + 4 x 1.2 GHz pe Cortex-A55, GPU IMG 8322, 3 GB memorie RAM, 32 GB spațiu intern de stocare, slot dedicat pentru card microSD;
  • Android 9.0 Pie;
  • dual-sim 4G LTE Cat.13 600 / 150 Mbps, Wi-Fi 802.11 b/g/n/, Wi-Fi Direct, Bluetooth 4.1 cu A2DP, localizare prin A-GPS, radio FM, microUSB, jack de 3.5 mm;
  • cameră principală de 8 Megapixeli ce filmează 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli ce filmează 720p cu 30 fps;
  • baterie de 3450 mAh;
  • dimensiuni: 147.3 x 71 x 8.9 mm;
  • greutate de 170 grame.

Cum vi se pare LG W10 Alpha în 2020 dacă va ajunge la noi la prețul recomandat de circa 130 de Euro (echivalentul a 10.000 de rupii cât costă în India)?

Surse : GizChina.com ; GSMarena.com ; LG.com

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.