Smartphone

Veste bună pentru cei interesați de Meizu M1 Note și Meizu MX4 Pro, le găsiți în oferta QuickMobile, iar prețurile le consider a fi decente. 

Sunt utilizator de Meizu MX4 și m-a impresionat în ce privește experiența de utilizare. Flyme OS este un custom ROM ce oferă acces la serviciile Google / inclusiv la magazinul de aplicații Google Play, blotware minim, interfață ce amintește de iOS + multe posibilități de customizare (magazin dedicat de teme pentru smartphone etc).

Meizu M1 Note – 1099 lei;

Meizu-M1-Note-phablet-ieftin

– display IGZO de 5.5 inci cu rezoluţie 1920×1080 pixeli şi o densitate a pixelilor de 403 ppi, protejat cu sticlă  Corning Gorilla Glass 3;

– procesor MediaTek MT6752 de tip octa-core la 1.7 GHz pe ARM Cortex-A53, Mali-T760 GPU, 2 GB RAM, slot combo (microSD sau microSIM);

– Android 4.4.4 KitKat cu Flyme 4.1;

– dual-sim, 4G cu viteze de până la 150 Mbps în download, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, bluetooth 4.0, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS ;

– 13 megapixeli cu senzor foto Sony şi cameră frontală de 5 megapixeli;

– baterie de 3.140 mAh, 145 gr. și 8.9 mm grosime.

Meizu MX4 Pro – 1999 lei;

Meizu-MX4-PRO

– display JDI de 5.5 inci cu rezoluție 2560 x 1536 pixeli și densitate de 546 ppi protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3;

– procesor Exynos 5430 octa-core pe arhitectura big.LITTLE cu un quad-core la 2.0 GHz pe Cortex-A15 și un quad-core la 1.5 GHz pe Cortex-A7, GPU Mali-T628 MP6, 3 GB memorie RAM, 16 GB spațiu de stocare;

– Android 4.4 KitKat cu interfața Flyme 4.0;

– 4G LTE atât TD cât și FDD, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual band , Bluetooth 4.0, GPS, A-GPS, GLONASS, Beidou, QZSS, micro USB și jack de 3.5 mm, cititor de amprentă;

– 20.7 Megapixeli, senzor Sony IMX220 Exmor RS protejat cu sticlă safir, 5 Megapixeli camera frontală;

– baterie de 3350 mAh, grosime de 9.0 mm și greutate de 158 grame.

Ca și comparație, TinyDeal listează Meizu M1 Note la 238 dolari / 941 lei, iar Meizu MX4 Pro la 474 dolari / 1875 lei. De aici și concluzia din prima propoziție.

Punctul slab pentru Meizu MX4 Pro este dat de spațiul de stocare, 16 GB și fără slot pentru microSD. În altă ordine de idei, nu știu cine oferă service pentru cele 2 telefoane, măcar dacă ai probleme, știi cui să te adresezi și nu trebuie să încerci a lua legătura cu un magazinul online din China.

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.