Smartphone

În urmă cu câteva zile Meizu a anunţat două noi smartphone-uri (Meizu M3X şi Meizu Pro 6 Plus) diferite la capitolul design de cum ne-a obişnuit producătorul chinez în ultima perioadă şi am crezut că vor continua pe acelaşi sistem. Din nefercire se pare că cele două device-uri sunt o excepţie în condiţiile în care proaspăt lansatul Meizu M5 Note are aceleaşi trăsături pe care le cunoaştem de luni bune.

meizu-m5-note-2

Nu pot spune că sunt impresionat de Meizu M5 Note nici la capitolul hardware, chiar dacă preţul este unul competitiv. Compania a ales să utilizez prea modestul procesor MediaTek Helio P10, combinaţia 3 GB RAM + 16 / 32 GB spaţiu de stocare şi 4 GB RAM + 64 GB spaţiu de stocare, camera foto clasică cu senzor de 13 megapixeli şi Flyme OS 6.0 bazat pe Android 6.0 Marshmallow.

Preţurile în China par corecte dacă ne raportăm la ce ne oferă Meizu M5 Note:

  • 3 GB RAM + 16 GB spaţiu de stocare – 130 dolari;
  • 3 GB RAM + 32 GB spaţiu de stocare – 145 dolari;
  • 4 GB RAM + 64 GB spaţiu de stocare – 218 dolari.

meizu-m5-note

Specificaţii complete pentru Meizu M5 Note:

  • display LTPS de 5.5 inch cu rezoluție FullHD (1920 x 1080 pixeli) protejat cu sticlă curbată;
  • procesor MediaTek Helio P10 de tip octa-core, Mali-T860M, 3 / 4 GB RAM, 16 / 32 / 64 GB spațiu de stocare + suport pentru cardurile microSD de până la 128 GB;
  • Android 6.0 Marshmallow cu Flyme OS 6.0;
  • slot combo, 4G, Wi-Fi a/b/g/n, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 4.1, A-GPS, GLONASS, USB Type-C, jack de 3.5 mm, scanner de amprentă;
  • 13 Megapixeli cu deschidere f/2.2, PDAF, LED flash şi cameră frontală de 5 Megapixeli cu f/2.0;
  • baterie de 4000 mAh cu încărcare rapidă, 175 gr. și 8.15 mm grosime.
Sursa: fonearena.com

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.