Alături de căștile HyperX Cloud Alpha Wireless a sosit și microfonul de față, pentru care m-am gândit că cel mai bine ar fi să realizez un review video, în care toată înregistrarea vocii să fie făcută fix cu gadgetul testat. 

Așadar, microfonul de gaming HyperX DuoCast este prezentat de mine într-un clip video scurt, în care vă puteți face cel mai bine o idee despre modul în care acesta preia vocea, fiindcă înregistrarea nu a suferit niciun fel de editare audio. Am renunțat inclusiv în a mai adăuga o coloană sonoră, muzică de fundal, tocmai pentru ca voiceover-ul din video să poată fi analizat cât mai exact.

Am adăugat la sfârșitul acestui articol și serie de poze cu microfonul HyperX DuoCast pentru cei care vor să vadă și în acest fel cum se prezintă produsul, dar am pus imediat mai jos și principalele specificații, pentru a fi mai ușor de urmărit decât s-ar fi putut în clipul video.

Specificații microfon gaming HyperX DuoCast

  • Tip microfon: două capsule condensator electret;
  • Moduri înregistrare: unidirecțional (cardioid) și omnidirecțional;
  • Calitate înregistrare: 24-bit / 96 kHz;
  • Răspuns în frecvență: 20 – 20000 Hz;
  • Sensibilitate: -6 dBFS (1V/Pa @ 1kHz);
  • Zgomot (RMS): ≤ -70 dBFS;
  • Conectivitate: USB-C și jack audio de 3.5 mm;
  • Iluminare RGB cu 16.7 milioane culori, pe două zone;
  • Greutate microfon: 253 grame; greutate microfon + suport inclus: 445 grame.

Review video microfon de gaming HyperX DuoCast

Preț

Microfon de gaming HyperX DuoCast – 318 lei pe Altex.ro (preț valabil la data publicării acestui articol).

Înainte de galeria foto cu microfonul ajuns la noi mai pun și câteva capturi de ecran din aplicația HyperX NGENUITY, cea care permite câteva setări pentru acest microfon, atât pe partea de sunet, cât și pe partea de iluminare RGB:

Galerie foto cu microfonul de gaming HyperX DuoCast:

HyperX DuoCast
3.8 / 5 Gadget Score
Pro
  • suport de birou cu sistem de prindere antișoc plus accesoriu prindere braț microfon;
  • butonul capacitiv de Mute este mare și poate fi imediat acționat;
  • calitatea înregistrării este corectă pentru această zonă de preț.
Contra
  • rotița de control Gain și porturile USB-C și jack de 3.5 mm sunt pe aceeași parte, astfel cablurile ies prin fața microfonului dacă vrei să ai acces facil la controlul Gain.
Concluzii

HyperX DuoCast este un microfon poziționat corect ca preț raportat la tot ce oferă și la cum înregistrează. Poți găsi un microfon mai bun în aceeași zonă de preț? Destul de probabil cele mai multe sunt similare cu acesta, dar pot exista și unele care să fie pe alocuri mai performante.

Design
Sunet
Conectivitate
Raport preț / specificații

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 2 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM.