Motorola Defy este un smartphone rugged cu design convențional, fără cine știe ce elemente din plastic cauciucat care să-l transforme într-o cărămidă la purtător.

A fost dezvoltat de către Motorola și Bullitt Group (cei ce se află în spatele smartphone-urile Cat Mobile).

Prin ce iese Motorola Defy (2021) în evidență?

  • certificare IP68 și rezistență la 1.5 metri adâncime pentru 35 de minute (carcasă cu dublă etanșare);
  • rezistă la căderile de la înălțimea de până la 1.8 metri;
  • certificare MIL-STD-810H (standarde militare – temperaturI extreme și vibrații, căderi libere, aleatorii și repetitive etc);
  • îl puteți spăla cu apă și săpun, la fel de des cum vă spălați și pe mâini;
  • ecranul este protejat cu cea mai bună sticlă din piața de smartphone-uri în momentul de față – Corning Gorilla Glass Victus (generația a 7-a).

Motorola Defy cu 4 GB RAM și 64 GB stocare – 1299 lei la eMAG în etapa de precomandă.

Prețul recomandat era de 329 euro / aprox. 1620 lei.

Ce specificații încorporează?

  • display IPS de 6.5 inci cu rezoluție 1600 x 720 pixeli, aspect 20:9, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass Victus;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 662 dezvoltat pe 11nm, 4 GB RAM și 64 GB stocare, slot combo (dual-sim sau single sim + slot pentru cardurile microSD);
  • Android 10 și update în viitor spre Android 11;
  • 4G, Wi-Fi ac, bluetooth 5.0, jack de 3.5 mm, NFC, USB Type-C 2.0, radio FM, localizare prin A-GPS și cititor de amprentă în partea spate;
  • 48 Megapixeli cu f/1.8, 2 Megapixeli pentru macro și 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp, LED flash, filmează la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli cu f/2.2 ce înregistrează video la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare la 20W.

Nu este achiziționat pentru specificațiile hardware ci pentru caracteristicile sale rugged aduse într-un corp compact (cel puțin așa reiese din imagini, nu am găsit detalii legate de grosime și greutate).

Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.