Tablete

Pandemia COVID-19 a ajutat la creşterea vânzărilor de tablete la nivel global, astfel că acest device a început să redevină interesant pentru producători. În ultimele luni au început să fie lansate din ce în ce mai multe tablete, iar mai nou şi Motorola vrea să revină în acest segment.

Conform unor listări din Google Play Console, Motorola pregăteşte un model entry-level ce va fi cunoscut comercial drept Motorola Moto Tab G20. Vorbim de o tabletă ce va ajunge inclusiv în România, una ce va atrage cu siguranţă prin preţ.

Ce specificaţii va avea Motorola Moto Tab G20 ?

  • display IPS LCD de 8 inci cu rezoluţie de 1280 x 800 pixeli;
  • procesor MediaTek Helio P22T de tip octa-core;
  • 3 GB RAM şi 32 GB spaţiu de stocare;
  • Wi-Fi b/g/n, bluetooth 5.0, jack audio de 3.5 mm, difuzor cu tehnologie Dolby Atmos;
  • cameră foto de 5 Megapixeli + cameră frontală de 2 Megapixeli;
  • baterie de 5100 mAh;
  • Android 11.

Marele avantaj al acestei tablete va fi interfaţa curată, aerisită. Raportat la specificaţiile vehiculate, mă aştept ca această tabletă să meargă aproape bine.

Sursa: gsmarena.com