Tablete

Aşa cum era de aşteptat Motorola a lansat o nouă tabletă de buget, modelul Motorola Moto Tab G62. La prima vedere pare un device echilibrat din punct de vedere hardware, solid construit şi are un design destul simplu şi corect.

Motorola Moto Tab G62 poate deveni un aliat excelent în lupta cu plictiseala, ecranul mare de 10.6 inci, cele patru difuzoare Dolby Atmos şi bateria de 7700 mAh putând susţine diversele activităţi de entertainment. Tableta este disponibilă atât în variantă Wi-Fi only, cât şi în versiune 4G LTE, iar la nivel software vine din fabrică cu Android 12.

Specificaţii complete pentru Motorola Moto Tab G62:

  • ecran IPS LCD de 10.6 inci cu rezoluţie de 2000 x 1200 pixeli;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 680 realizat pe 6nm cu Adreno 610 GPU;
  • 4 GB RAM LPDDR4X şi 64 GB spaţiu de stocare cu suport pentru card microSD de până la 1 TB;
  • Android 12;
  • cameră foto de 8 Megapixeli, f/2.2, unghi larg la 118 grade, autofocus şi cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • 4G VoLTE (opţional), Wi-Fi ac, bluetooth 5.2, port USB Type-C 2.0, patru difuzoare Dolby Atmos;
  • baterie de 7700 mAh cu încărcare rapidă la 20W;
  • dimensiuni: 251.2 x 158.8 × 7.45 mm şi 465 gr. greutate.

Motorola Moto Tab G62 va fi disponibilă pentru început doar în India la următoarele preţuri:

  • Wi-Fi only – 200 dolari;
  • 4G LTE – 225 dolari.

Sursa: gsmarena.com