Smartphone

Nokia 5.3 este un smartphone lansat oficial în primăvara anului trecut, iar device-ul este prezent şi în România în ofertele retailerilor locali pe la 700 lei.

Aflăm că telefonul a început să primească update la Android 11 în mai multe ţări asiatice, urmând ca din 6 august acest update să fie disponibil global (chiar şi aşa procesul de actualizare în sine se va face în valuri, astfel că timpul de aşteptare poate varia de la câteva ore, la câteva zile).

Smartphone-ul este prins în programul Android One, astfel că utilizatorii beneficiază de Android în stadiu nativ, fără modificări la nivel de interfaţă grafică.

Specificaţii complete pentru Nokia 5.3:

  • display IPS de 6.55 inch cu rezoluție 1600 x 720 pixeli, aspect 20:9, 268 ppi, raport display / corp de 268 ppi, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3 și luminozitate de 450 nits;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 665 dezvoltat pe 11nm, 4 x Kryo 260 Gold la 2.0 GHz și 4 x Kryo 260 Silver la 1.8 GHz, Adreno 610 GPU, 3 / 4 GB RAM și 64 GB stocare de tip eMMC 5.1, slot dedicat pentru cardurile microSD;
  • Android 10 în programul Android One cu update la Android 11;
  • 4G, Wi-Fi ac, bluetooth 4.2, USB type-C, jack de 3.5 mm, NFC, A-GPS, GLONASS și BDS pe partea de localizare, cititor de amprentă în partea spate;
  • 13 Megapixeli cu /1.8, 5 Megapixeli de tip ultrawide, 2 Megapixeli pentru macro și 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp, LED flash, înregistrează la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli cu f/2.0, ce înregistrează la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 4000 mAh ce se alimentează la 10W, 185 gr. și dimensiuni de 164.3 x 76.6 x 8.5 mm.
Sursa: phonearena.com