Tablete

HMD Global a lansat o nouă tabletă accesibilă – Nokia T21. Aceasta vine ca un mic upgrade pentru modelul Nokia T20 prezentat anul trecut.

Noul device are câteva elemente interesante pentru categoria sa de preţ, iar aici aş evidenţia construcţia solidă din aluminiu, conectivitate 4G, suport pentru stylus, baterie mare de 8200 mAh, difuzoare stereo cu acustică OZO Audio, certificare IP52 ce atestă rezistenţa la picături de apă şi conectivitate NFC.

HMD Global promite pentru această tabletă doi ani de actualizări software majore ale sistemului de operare Android şi trei ani de update-uri lunare de securitate.

Mi-aş fi dorit pentru Nokia T21 un procesor mai bun, cu siguranţă Unisoc T612 (o variantă entry-level) urmând a trage din greu pentru a satisface utilizatorul chiar şi în unele task-uri banale.

Specificaţii complete pentru Nokia T21:

  • display IPS de 10.36 inci cu rezoluție 2000 x 1200 pixeli, aspect 5:3, luminozitate tipică de 400 nits, carcasă din aluminiu și partea frontală din sticlă, certificare SGS pentru emisiile de lumină albastră, certificare IP52 ce atestă rezistenţa la picături de apă;
  • procesor octa-core Unisoc T612 dezvoltat pe 12nm, Mali-G57 GPU, 4 GB RAM LPDDR4 și 64 / 128 GB stocare, slot pentru cardurile microSD de până la 512 GB;
  • Android 12;
  • 4G LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, bluetooth 5.0, jack de 3.5 mm, difuzoare stereo cu acustică OZO Audio, USB Type-C 2.0, localizare prin A-GPS, NFC, suport stylus (compatibil cu Wacom WGP sau Wacom Active ES 2.0);
  • 8 Megapixeli cu autofocus și LED flash, cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • baterie de 8200 mAh cu încărcare la 18W, 466.2 gr., dimensiuni de 247.6 x 157.3 x 7.5 mm.

Nokia T21 va fi disponibil în România din 15 noiembrie la un preţ de plecare de 1299 lei pentru varianta cu 64 GB spaţiu de stocare.

Categorii: nokia
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.