eMAG nu este așa agitat în ce privește oferta de telefoane mobile și lasă eMAG Marketplace-ul să-și facă datoria. Totuși, în secțiunea Noutăți regăsiți duete de terminale de la Huawei, Sony și Nokia. 

Huawei P20 – 2999 lei;

Huawei P20 Pro – 3899 lei;

Sony Xperia XZ2 – 3499 lei;

Sony Xperia XZ2 Compact – 2599 lei;

Nokia 6 (2018) – 1199 lei;

Nokia 1 – 399 lei.

Nokia 1 nu-l recomand, deși are Android 8.1 Oreo în varianta Go Edition. Are un hardware mult prea slab ca să merite 399 lei și sunt opțiuni mai bune în același preț de la concurența chineză.

Sony Xperia XZ2 Compact are un design mai ciudățel, dacă-mi permiteți expresia, dar nu are rival pe telefoane Android cu diagonala de 5 inch.

Sony Xperia XZ2 rămâne de testat și tras concluzii, Sony pregătește un eveniment pentru cele două modele și ne vor da mai multe informații și sperăm și posibilitatea în a le testa pe îndelete și să le comparăm performanțele cu Samsung GALAXY S9, Huawei P20 Pro etc.

Despre Huawei P20 și P20 Pro nu sunt prea multe de spus, îl testez pe P20 Pro și pot să spun că avem o supriză plăcută la nivel de cameră foto și video. L-am uitat pe Nokia 6 (2018), are valențe de best-buy și camera de 16 Megapixeli cu f/2.0 și optică Zeiss promite mult. Păcat că au mers pe un acumulator micuț – 3000 mAh.