Smartphone

Nubia, brand secundar ZTE, va lansa pe 17 februarie unul dintre cele mai interesante smartphone-uri de gaming ale începutului de an – Nubia Red Magic 7.

Telefonul va veni cu numeroase caracteristici excelente pentru jocuri, de la o rată de refresh ridicată, până la o viteză de încărcare a baterie absurd de rapidă. Această din urmă informaţie pare şi cea mai impresionantă. Conform surselor actuale, Nubia Red Magic 7 va beneficia de un acumulator de 4500 mAh care se va încărca la o viteză de 165W, adică va ajunge de la 0 la 100% în doar 10 minute. Nu este rău deloc.

Iată care sunt şi restul specificaţiilor hardware:

  • ecran AMOLED de 6.8 inci cu rezoluţie FullHD+ (2400 x 1080 pixeli), rată de refresh de 165Hz şi touch sampling rate de 720Hz;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1 realizat pe 4nm + Adreno next-gen GPU;
  • 8 / 12 / 16 GB RAM LPDDR5 şi 128 / 256 / 512 GB spaţiu de stocare UFS 3.1;
  • Android 12 cu interfaţa Redmagic OS;
  • cameră foto triplă cu senzor principal de 64 Megapixeli + 8 Megapixeli ultra-wide la 120 de grade + 2 Megapixeli macro;
  • cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • scanner de amprente integrat în display cu detectare puls;
  • difuzoare stereo;
  • baterie de 4500 mAh cu încărcare rapidă la 165W;
  • dimensiuni: 170.57 × 78.3 3× 9.5 mm şi 215 gr. greutate.

Nubia Red Magic 7 nu va avea o cameră foto de top, însă restul telefonului se anunţă extrem de puternic şi de rapid. Sper doar ca şi interfaţa Redmagic OS să fie la fel de sprintenă.

Sursa: fonearena.com