gEV

O veste interesantă vine în acest sfârşit de săptămână de la Galaţi. Se pare că în această zonă compania belgiană Avesta Battery and Energy Engineering (ABEE) intenţionează să construiască o fabrică de baterii electrice pentru industria auto.

Compania a înregistrat deja în România subsidiara ABEE Rom-Volt, iar în curând vor fi întreprinse demersurile necesare pentru implementarea proiectului. Investiţia totală va fi de aproximativ 1.4 miliarde de dolari, bani ce vor proveni din surse proprii, credite bancare, subvenţii de stat şi chiar granturi europene.

Fabrica ar urma să producă celule electrice de tip litiu-ion (LPF) şi va avea o capacitate totală de producţie de 22 GWh / an. Proiectul include şi posibilitatea realizării unei unităţi de reciclare a bateriilor, una cu o capacitate maximă de 50.000 tone / an. Întreg procesul de fabricare ar urma să aibă loc în condiţii sustenabile, cu amprentă redusă de carbon, prin utilizarea lanţurilor de aprovizionare locale.

Dacă etapele de derulare ale proiectului vor fi respectate, fabrica ar urma să devină operaţională în 2026, urmând ca din 2030 să funcţioneze şi unitatea de reciclare a bateriilor.

Sursa: viata-libera.ro