Diverse

Ştirea zilei de ieri a fost aceea că, sub o formă sau alta, Meta ar putea închide Facebook şi Instagram în Uniunea Europeană dacă nu i se va permite să stocheze şi să analizeze datele culese despre europeni pe servere americane.

Mulţi au luat acest anunţ drept o glumă, însă cele mai multe mesaje au fost satirice (aruncaţi un ochi la articolul nostru postat pe pagina de Facebook – ironic, nu 😜😜😜 ?). Concluzia, teoretică, era aceea că prin acest avertisment Meta vrea să pună presiune pe autorităţile europene.

Dar ce să vezi ? Răspunsul unor oficiali importanţi din Uniunea Europeană este tranşant de amuzant – se poate trăi foarte bine şi fără Facebook.

Robert Habeck (Ministrul Economiei din Germania) şi Bruno Le Marie (Ministrul Finanţelor din Franţa) au declarat că Uniunea Europeană nu va înceta să apere drepturile europenilor şi că Meta trebuie să se adapteze acestor reguli.

Robert Habeck a transmis că “am trăit patru ani fără Facebook şi viaţa a fost fantastică”, în timp ce Bruno Le Marie a completat spunând: “Pot confirma că viaţa este foarte bună fără Facebook şi vom trăi foarte bine fără Facebook”.

Primele reacţii venite din partea Uniunii Europene nu par a fi unele pe care Meta şi le-ar fi dorit. Acum rămâne doar ca gigantul american să îşi adapteze standardele la legile europene.

Via: gsmarena.com