Smartphone

OnePlus 10T este cel mai nou smartphone al producătorului chinez, un device de top cu puternice valenţe de flagship (din multe aspecte chiar este un flagship, mai ales la nivel de procesor).

Telefonul este construit din sticlă şi plastic (pentru a reduce costurile) şi are o estetică puternic inspirată de la OnePlus 10 Pro (este şi normal ţinând cont că este continuatorul seriei). Tot din raţiuni de costuri producătorul chinez a renunţat la butonul Alert Slider, cât si la parteneriatul cu Hasselblad (cel puţin la acest model, însă discuţia este mai lungă). Compania susţine că pentru un plus de stabilitate la nivel de semnal, OnePlus 10T are 15 antene ce acoperă întreg corpul terminalului.

O noutate adusă în premieră pe OnePlus 10T este noul sistem de răcire 3D Cooling System. Aceste este unul de tip vapour chamber cu 8 canale de disipare a căldurii care au o structură nouă, una cu o capacitate dublă de disipare comparativ cu sistemele clasice de răcire vapour chamber.

OnePlus 10T este primul smartphone OnePlus ce foloseşte procesorul Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1, iar la nivel de configuraţii avem un pachet top cu 16 GB RAM LPDDR5 şi 256 GB spaţiu de stocare UFS 3.1. Camera foto nu impresionează, OnePlus folosind sistemul de pe OnePlus Ace (un model mid-range disponibil în China). Avem OIS pe senzorul principal Sony IMX766 de 50 Megapixeli, cât şi filmare 4K la 60 fps.

Ultimul punct de atracţie al acestui smartphone este dat de tehnologia de încărcare rapidă la 150W. Bateria de 4800 mAh se încarcă de la 0 la 100% în doar 19 minute, iar OnePlus promite că după peste 1600 de cicluri de încărcare, acumulatorul va avea în continuare 80% din capacitatea iniţială.

Specificaţii complete pentru OnePlus 10T:

  • ecran Fluid AMOLED de 6.7 inci cu rezoluţie FullHD+ (2412 x 1080 pixeli), rată de refresh adaptivă de 120Hz, touch sampling rate de până la 720Hz, 100% DCI-P3, 10-bit, HDR10+, luminozitate de până la 950 nits şi protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass 5;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1 realizat pe 4nm, Adreno 730 GPU, 8 / 16 GB RAM LPDDR5, 128 / 256 GB spaţiu de stocare UFS 3.1 spațiu intern de stocare, fără slot dedicat card microSD;
  • Android 12 cu interfaţa OxygenOS 12.1;
  • 5G SA / NSA, 4G LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax, dual-band, Bluetooth 5.3, NFC, localizare prin A-GPS, GLONASS, BDS, USB Type-C 2.0, scanner de amprente integrat în display, difuzoare stereo, Dolby Atmos;
  • cameră principală de 50 Megapixeli cu senzor Sony IMX766, f/1.8, EIS, OIS + 8 Megapixeli ultra-wide la 120 grade cu senzor Sony IMX355, f/2.2 + 2 Megapixeli macro, f/2.4, filmare 4K la 60 fps;
  • cameră frontală de 16 Megapixeli cu senzor Samsung S5K3P9SP, f/2.4;
  • baterie de 4800 mAh cu încărcare rapidă la 150W (de la 0 la 100% în 19 minute), 203.5 gr. greutate şi dimensiuni: 163 × 75.4 × 8.75 mm.

OnePlus 10T vine cu Android 12 peste care a fost aplicată interfaţa OxygenOS 12.1, iar compania chineză promite 3 actualizări majore (Android 13, 14 şi 15) şi 4 ani de update-uri de securitate.

Preţ ?

  • 8 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare – 699 euro;
  • 16 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare – 799 euro.

Am văzut peste tot că a fost prezentată şi o variantă cu 12 GB RAM, însă pe site-ul oficial aceasta nu există (cel puţin nu în Europa).

Categorii: oneplus
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.