Smartphone

Da, încă este luna mai, însă în lumea Android ne-am obişnuit să aflăm informaţii despre anumite smartphone-uri cu luni bune înainte de lansare. Aşa este şi cazul OnePlus 12, device care teoretic ar trebui să fie anunţat oficial prin decembrie în China şi prin februarie în Europa.

Pentru OnePlus 12 avem parte deja de primele informaţii, unele destul de importante aş zice:

  • display OLED de 6.7 inci cu rezoluţie QHD+ şi rată de refresh la 120Hz;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8 Gen 3;
  • cameră foto triplă cu senzor wide de 50 Megapixeli + senzor ultrawide de 50 Megapixeli + senzor periscop de 64 Megapixeli;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 100W.

Pentru că vorbim de primele detalii există în continuare şanse ca acestea să mai poată fi schimbate, însă specificaţiile vehiculate mai sus aş zice că sunt un upgrade logic pentru viitorul flagship OnePlus.

Să mai aşteptăm puţin, oricum prin toamnă o să le ştim cam pe toate.

Sursa: twitter.com /heyitsyogesh