Smartphone

OnePlus 5 urmează a fi prezentat oficial pe 20 iunie, iar mai multe detalii încep a ieși la iveală. AndroidPolice a făcut rost de o imagine cu OP5 ce pare a fi desprinsă direct din kitul de presă al companiei chineze. 

Gizmochina are mockup ce merge în aceeași linie cu imaginea de la AP.

Toate aceste informații de tip zvon trebuiesc tratate cu o doză mare de scepticism, până la lansarea oficială realizată de către OnePlus. Trebuie adusă în context și imaginea vehiculată în urmă cu ceva timp – detalii aici.

În imaginea adusă de Gizmochina din profil nu se vede camera duală ce iese în evidență, în mod clar. S-ar putea să fie doar un mockup făcut să atragă atenția și nimic mai mult. Mai degrabă cred în prototipul anterior ajuns în spațiul online. Ar fi o mică greșeală din partea OP5 să copieze iPhone 7 Plus, mai ales că Apple are un istoric bogat în reclamații.

Nu ar mai fi nicio legătură la nivel de design între generațiile anterioare ale flagship-ului chinezesc și iterația cea mai nouă. Una peste alta, mai multe detalii pe 20 iunie.

Ce se spune că ar integra OP5?

  • display AMOLED optic de 5.5 inch cu rezoluție QHD / 2560×1440 pixeli;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 835, 6 / 8 GB RAM, 64 / 128 / 256 GB spațiu de stocare;
  • Oxygen OS bazat pe Android 7.1.1 Nougat;
  • 4G, Wi-Fi ac, bluetooth 5.0, USB type-C, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, BDS, cititor de amprentă;
  • cameră duală principală de 2 x 12 Megapixeli, filmează la 2160p cu 30 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • baterie de 3300 mAh, 7 mm grosime.

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.