Smartphone

Alături de OnePlus 9 şi OnePlus 9 Pro, producător chinez va completa seria şi cu un smartphone mai accesibil ca preţ.

Zvonurile actuale susţin că acesta se va numi OnePlus 9E şi va fi un telefon mid-range decent (dacă se vor confirma specificaţiile vehiculate):

  • display de 6.5 inci cu rezoluţie de 2400 x 1080 pixeli şi rată de refresh de 90Hz;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 690 realizat pe o tehnologie Samsung FinFET de 8 nm LPE + Adreno 619L GPU;
  • 8 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare;
  • conectivitate 5G;
  • cameră foto cvadruplă cu senzor principal de 64 Megapixeli;
  • baterie de 5000 mAh cu tehnologie de încărcare rapidă.

La prima vedere pare a fi un OnePlus Nord N10 5G cu baterie mai mare şi mai mult RAM. Vor mai exista probabil şi ceva diferenţe de ordin estetic, în rest pare a fi acelaşi smartphone. Dacă te numeşti Huawei, Xiaomi sau Samsung poţi face lansări cu diferenţe minime între device-uri deoarece ai foarte multe modele, dar în cazul OnePlus mi se pare a fi o mişcare greu de înţeles.

Sursa: 91mobiles.com

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.