Smartphone

Cum ar zice eroul de desen animat Huckle (când ai copil de 3 ani cu asta rămâi la capitolul noutăţi) – Misterul a fost elucidat. OnePlus a anunţat oficial că OnePlus Nord va fi prezentat pe 21 iulie prin intermediul unei eveniment organizat în realitate augmentată (AR). Se pare că lansarea va fi una destul de interactivă pentru utilizatori.

Alături de acest anunţ, OnePlus a prezentat şi cutia de retail ce va ajunge la fiecare cumpărător de OnePlus Nord.

Producătorul chinez a pregătit un design nou (aspect, coloristică, grafică etc.) şi chiar a evidenţiat printr-o imagine sugestivă că această cutie este foarte rezistentă (asta dacă vă făceaţi griji).

Ce ştim până acum despre OnePlus Nord ?

  • display Super AMOLED de 6.55 inch cu rezoluţie FullHD+ (2400 x 1080 pixeli) şi rată de refresh la 90Hz;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 765 cu conectivitate 5G + Adreno 620 ca GPU;
  • 6 / 8 GB RAM și 128 GB stocare;
  • Android 10 cu Oxygen OS 10;
  • cameră foto triplă cu senzor principal de 64 Megapixeli cu OIS + 16 Megapixeli ultrawide + 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp;
  • cameră frontală duală de 32 Megapixeli + 8 Megapixeli;
  • baterie de 4300 mAh cu încărcare la 30W.

Preţul va fi cu siguranţă sub 500 de dolari, însă nu ştim sigur cât. În Europa se vehiculează un 350 euro, adică aproximativ 1700 lei, însă nimic concret.

Dacă vă interesează să achiziţionaţi un smartphone OnePlus de pe site-ul oficial oneplus.com/ro puteţi folosi link-ul nostru de referral pentru a primi un voucher de 10 euro pentru accesorii.

Sursa: gsmarena.com

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.