Tablete

Cei de la OnePlus au fost capul de afiş la nivel de lansări săptămâna aceasta, compania chineză lansând mai multe produse cu adevărat interesante. Cu siguranţă vedeta a fost smartphone-ul tip flagship OnePlus 11 5G, device despre care aveţi mai multe detalii aici şi aici.

Un alt produs ce sună bine este tableta OnePlus Pad. Cu un ecran mare şi rată de refresh crescută, cu un procesor puternic şi un hardware în general echilibrat, OnePlus Pad se anunţă un competitor puternic în segmentul mid-range.

Noua tabletă este construită din aluminiu, are un design care place cu acea cameră foto poziţionată central şi patru difuzoare Dolby Atmos. Şi dacă tot am vorbit despre camera foto, trebuie să ştiţi că aceasta este capabilă de înregistrări video 4K.

OnePlus Pad vine din fabrică cu Android 13 peste care a fost aplicată interfaţa OxygenOS 13.1 şi este compatibilă cu stylusul OnePlus Stylo şi tastatura magnetică OnePlus Magnetic Keyboard (din păcate acestea vor fi vândute separat, nu se vor regăsi standard în cutia de retail aşa cum se vehicula anterior).

Specificaţii complete pentru OnePlus Pad:

  • display IPS LCD de 11.6 inci cu rezoluţie de 2800 x 2000 pixeli, rată de refresh de variabilă 60 / 90 / 120 / 144Hz, aspect 7:5, luminozitate de până la 500 nits, contrast 1400:1, Dolby Vision;
  • procesor MediaTek Dimensity 9000 de tip octa-core realizat pe un proces de 4nm, Mali-G710 MC10 GPU, 8 / 12 GB RAM LPDDR5 şi 128 / 256 GB spaţiu de stocare UFS 3.1;
  • Android 13 cu interfaţa OxygenOS 13.1;
  • cameră foto de 13 Megapixeli, autofocus, EIS, filmare 4K la 30 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • Wi-Fi 802.11 ax, bluetooth 5.3, port USB Type-C, patru difuzoare Dolby Atmos;
  • baterie de 9510 mAh cu încărcare rapidă la 67W (de la 0 la 90% în 60 de minute), dimensiuni 258 × 189.4 × 6.5 mm şi 552 gr. greutate.

OnePlus Pad se prezintă foarte bine, chiar dacă nu va fi disponibilă într-o variantă 4G (nici despre GPS nu ştim dacă va exista). Tableta va fi disponibilă comercial din luna aprilie, astfel că momentan nu avem preţ.

Categorii: oneplus
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.