Smartphone

Smartphone-urile cu conectivitate 5G devin din ce în ce mai accesibile, chiar dacă încă nu am ajuns sub pragul a 150 de dolari. Un nou exemplu de telefon 5G cu preţ decent este proaspăt lansatul Oppo A55 5G.

Device-ul este alcătuit din elemente din categoria entry-level (display, cameră foto, design) şi unele dintr-o zonă aflată la graniţa dintre entry-level şi mid-range (procesor, pachet RAM + stocare, baterie). În mod normal acest Oppo A55 5G nu ar fi costat mai mult de 180 – 200 dolari, însă conectivitatea 5G îi ridică preţul până la aproximativ 245 dolari.

Specificaţii complete pentru Oppo A55 5G:

  • ecran IPS LCD de 6.5 inch, rată de refresh de 60 Hz, aspect 20:9, rezoluție 1600 x 720 pixeli;
  • procesor MediaTek Dimensity 700 de tip octa-core, Mali-G57 MC2 GPU, 6 GB RAM LPDDR4x, 128 GB spațiu de stocare de tip UFS 2.1, slot card microSD de până la 1 TB;
  • 5G SA/NSA, 4G, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, Bluetooth 5.1 cu aptX HD, localizare prin A-GPS, GLONASS, GALILEO și BDS, USB Type-C 2.0, jack de 3.5 mm, scanner de amprente lateral;
  • Android 11 cu interfața ColorOS 11.1;
  • cameră principală cu senzor wide de 13 MP, f/2.2, 2 MP pentru adâncime de câmp + 2 Megapixeli macro, cameră frontală de 8 MP, f/2.0, 1/3 inch, filmează 1080p 30 fps;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare la 10W, dimensiuni: 163.9 × 75.7 × 8.4 mm, 186 gr. greutate.

Oppo A55 5G va fi disponibil pe negru gradient şi albastru gradient, iar în acest moment nu avem informaţii legate de o eventuală prezență în Europa.

Sursa: fonearena.com

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.