Smartphone

Cel mai puternic smartphone Oppo din piaţă în acest moment este acest Oppo Find X5 Pro. Telefonul este echipat cu cele mai noi tehnologii existente în tolba producătorului chinez.

Oppo Find X5 Pro dispune de un ecran LTPO AMOLED cu rezoluţie QHD+, rată de refresh adaptivă între 1 şi 120Hz şi luminozitate de până la 1300 nits, cel mai puternic procesor Qualcomm, 256 GB spaţiu de stocare, baterie de 5000 mAh cu încărcare pe fir la 80W (de la 0 la 50% în doar 12 minute) şi wireless la 50W şi o cameră foto triplă.

Aceasta din urmă este una de top, una realizată custom în parteneriat cu Hasselblad. Senzorii sunt aceeaşi de pe Oppo Find X5, însă pe această variantă Pro avem în premieră o stabilizare optică pe 5 axe. Oppo susţine că obţinem o stabilizare de până la 3 grade atât în filmări, cât şi în fotografii. Nu lipseşte nici unitatea de procesare AI pentru foto şi video MariSilicon X, cea care permite procesare RAW în timp real, captarea de imagini la 20bit 120db interval dinamic şi filmare 4K AI HDR Night Video.

Oppo şi-a oprit atenţia şi asupra camerei frontale, una de 32 Megapixeli. Se pare că pixelii senzorului Sony IMX709 sunt dispuşi în format RGBW, adică acesta va putea capta cu 60% mai multă lumină. Pentru a corecta aberaţiile cromatice generate de acest senzor uşor atipic, Oppo se foloseşte de MariSilicon X.

Specificaţii complete pentru Oppo Find X5 Pro:

  • ecran LTPO AMOLED de 6.7 inch, aspect 20.1:9, rezoluție QuadHD+ (3216 x 1440 pixeli), densitate 525 ppi, rată de refresh de 120 Hz, suport 10 bit, DCI-P3, HDR10+, luminozitate maximă de 1300 nits, senzor de amprentă optic sub display, protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass Victus, certificare IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1 pe 4 nm de tip octa-core, Adreno next-gen GPU, 12 GB de RAM LPDDR5, 256 spațiu stocare tip UFS 3.1, fără slot pentru card de memorie;
  • Android 12 cu interfața ColorOS 12.1;
  • 5G, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax dual-band, Wi-Fi Direct, DLNA, Bluetooth 5.2 LE compatibil aptX Adaptive, localiazare prin dual-band GPS, GLONASS, GALILEO, BDS, QZSS, NFC, USB Type-C, fără jack de 3.5 mm, difuzoare stereo;
  • cameră principală cu senzor Sony IMX766 de 50 Megapixeli, 1/1.56 inch, f/1.7, PDAF, OIS pe 5 axe + 50 Megapixeli ultrawide cu senzor Sony IMX766 la 110.3 grade, f/2.2, PDAF + 13 Megapixeli telephoto, PDAF, f/2.4, 5x zoom hibrid, 20x zoom digital, filmează 4K 2160p cu 30/60 fps, Full HD 1080p cu până la 240 fps, chip MariSilicon X, cameră frontală de 32 Megapixeli cu senzor Sony IMX709, f/2.2, filmează Full HD 1080p;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 80W, încărcare wireless la 50W, reverse wireless charging, dimensiuni 163.7 x 73.9 x 8.5mm şi greutate de 218 grame.

Sistemul de răcire vapour chamber acoperă o suprafaţă de 75% din suprafaţa telefonului, astfel că răcirea în jocuri este asigurată. Oppo susţine că a implementat foarte multe tehnologii de siguranţă, pe acest considerent încărcarea la 80W uzând 20% din capacitatea bateriei după mai bine de 1600 de cicluri de încărcare.

Oppo Find X5 Pro va fi disponibil doar pe negru şi alb la un preţ recomandat în Europa de 1299 euro.

Sursa: gsmarena.com

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.