OPPO a ținut să organizeze un eveniment la Praga, Cehia, în cadrul căruia să ne prezinte în premieră unul dintre smartphone-urile cu care compania speră să reușească volume importante atât în țara noastră, cât și în celelalte din Europa Centrală și de Est.

Deși a fost prezent și OPPO Reno7 5G, accentul s-a pus mai tare pe fratele de serie ce a primit în denumire și particula Lite.

După prezentarea în care au fost scoase în evidență principalele atuuri ale celor două terminale, cu focus pe funcțiile speciale ale camerelor foto, am avut șansa de a face un scurt hands-on cu ambele produse.

Haideți mai întâi să punem specificațiile unele lângă celelalte spre a putea distinge mai clar care sunt principalele diferențe.

Specificații pentru OPPO Reno7 5G și OPPO Reno7 Lite 5G

Specificatii OPPO Reno7 5G si OPPO Reno7 Lite 5G

Click pe tabel pentru dimensiunea completă

Cele mai de seamă caracteristici prin care cei doi exponenți ai seriei mid-range de la OPPO se disting se referă la ecran, cu unul ce suportă rată de refresh mai ridicată, la procesor, cu MediaTek Dimensity 900 5G vs Qualcomm Snapdragon 695 5G, la cantitatea de memorie internă, dublă pentru Reno7, sistemul de camere, cu senzor ultrawide vs. unul de doar 2 MP pentru adâncime de câmp, la lipsa Wi-Fi ax la Reno7 Lite și la încărcarea rapidă ce este aproape la jumătate din putere pentru versiunea Lite.

Unde aș spune că OPPO Reno7 Lite 5G îi ia fața fratelui ceva mai dotat, este în dreptul sistemului de operare pe care îl primește din fabrică. Deși ambele rulează interfața ColorOS 12, la Reno7 5G aceasta este aplicată peste Android 11.

Ca aspect, cele două smartphone-uri mid-range sunt destul de asemănătoare. Principala diferență se face în dreptul șasiului și a părții spate. La OPPO Reno7 Lite 5G avem margini la unghi drept și spate perfect plat, în timp ce Reno7 5G adoptă margini ușor curbate, cu o parte posterioară ce urmează aceeași linie.

În rest, cu mici diferențe de câțiva milimetri, toate porturile, butoanele fizice de control și celelelalte elemente de la exterior (difuzor, microfoane) sunt amplasate în aproximativ aceleași poziții.

Pe marginea de jos vedem jack-ul de 3.5mm, urmat de microfonul pentru apeluri, de portul USB-C și de difuzor. Pe stânga apar butoanele pentru reglarea volumului și slotul pentru cartele SIM / card microSD, sus este microfonul secundar, în timp ce pe dreapta apare butonul Power, care, în cazul OPPO Reno7 Lite 5G integrează și senzorul de amprentă.

OPPO Reno7 5G:

OPPO Reno7 Lite 5G:

Camera principală este în ambele cazuri dispusă într-un decupaj tip bulină în colțul din stânga-sus al ecranului. Marginea de sub display este la amândouă telefoanele ceva cam lată, însă nu face dispozitivele să aibă dimensiuni mai mari decât te-ai aștepta de la unele cu ecrane de circa 6.4 inch.

Cel puțin pe partea de grosime, ambele se opresc la valori sub 8 mm, cu doar 7.49 mm în cazul OPPO Reno7 Lite 5G, în versiunea de culoare Cosmic Black. Cumva, varianta Rainbow Spectrum a avut nevoie de 0.6mm în plus în talie spre a genera efectul de curcubeu, pe care recunosc că l-am găsit de efect în timpul celor câtorva minute în care am luat contact cu telefonul.

Modulul cu senzorii ce alcătuiesc ansamblul foto-video de pe spate este și acesta asemănător, doar dispunerea lentilelor este ușor diferită.

Una dintre caracteristicile cheie ce ține de designul modelului OPPO Reno7 Lite 5G este cea dată de inelele luminate din jurul lentilelor mai mari de pe spate. Denumite Dual Orbit Lights, aceste inele acționează ca LED-uri de status, dar pot fi activate oricând, după preferințe, din meniul telefonului. Efectul este unic, cel puțin interesant.

OPPO Reno7 Lite 5G Dual Orbit Lights

Atunci când ne referim la cum se simt cele două telefoane din punct de vedere al calității de fabricație, nimic de reproșat. Construcție solidă, cu finisări cărora cu greu le poți găsi defecte oricât de mici, și materiale corecte pentru această gamă de preț.

Ecranele, atât cât le-am putut aprecia în timpul primului contact, sunt de bună calitate. Ambele de tip AMOLED, afișează culori intense, contrast înalt, cu un negru perfect, și unghiuri largi de vizualizare, fără a reflecta excesiv mediul ambiant.

Interfața ColorOS 12 scoate în evidență avantajele ecranelor AMOLED prin iconițe puternic colorate, contrastante, cu lumini și umbre ce lasă o impresie 3D.

Știm deja că din data de 2 mai 2022 Reno7 Lite 5G va fi disponibil în magazinele specializate din țara noastră. Până atunci, OPPO Reno7 Lite 5G poate fi precomandat la prețul de 1.800 lei, în timp ce o comandă plasată pentru OPPO Reno7 5G îți aduce cadou un smartwatch OPPO Watch Free.