Retelistica

În toamna anului trecut, ANCOM anunţa că în 2020 va solicita 110 milioane de euro operatorilor telecom din ţara noastră pentru prelungirea licenţelor în banda de 2100 MHz astfel:

  • Orange – 30 milioane euro;
  • Vodafone – 30 milioane euro;
  • Telekom – 25 milioane euro;
  • RCS & RDS – 25 milioane euro.

Pentru că Orange şi Vodafone aveau licenţele valabile până la sfârşitul acestei luni, ANCOM a confirmat că cei doi operatori au achitat fiecare contravaloarea în lei a sumei de 30 milioane euro pentru prelungirea licenţelor până pe 31 decembrie 2031. Toate taxele de licenţă sunt virate către bugetul de stat.

RCS & RDS şi Telekom vor fi nevoite să achite taxa de 25 milioane euro fiecare până pe 30 noiembrie 2021, cu prelungire tot până pe 31 decembrie 2031.

Orange, Telekom și Vodafone utilizeaza banda de 2100 MHz pentru furnizarea de rețele și servicii UMTS/3G, iar RCS&RDS pentru furnizarea de rețele și servicii UMTS/3G și LTE/4G.