Tablete

Orange România ne-a oferit pentru recenzie tableta aflată sub brand propriu –  Orange Tahiti, care în esență este Huawei Mediapad sub o altă denumire. Nu am avut-o decât câteva zile, dar în recenzia de mai jos încerc să o prezint în cât mai multe aspecte. Tableta în cauză poate fi achiziționată din magazinul online Orange la prețuri care încep în funcție de abonament de la 49 euro. Funcționează doar în rețeaua Orange România și slotul cartelei este de tip micro-SIM. 

Datele sale tehnice sunt următoarele:

– ecran LCD capacitiv de 7 inch cu rezoluție 1280×800 pixeli și 262.000 culori;

– procesor dual-core la 1.2 GHz, 1 GB RAM, 8 GB spațiu de stocare și microSD de până la 32 GB;

– Adreno 220 GPU;

– Android 3.2 HoneyComb;

– 3G, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi hotspot, bluetooth 3.1, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS;

– cameră de 5 Megapixeli cu autofocus;

– baterie de 4.100 mAh, 390 gr. și 10.5 mm grosime.

Design

Încep prin a prezenta pachetul în care vine Orange Tahiti. Cutia este de culoare neagră. Pe aceasta este stilizată tableta și scrie Orange Tahiti, iar pe lateral este inscripționat Huawei Mediapad și Made in China. Când deschideți cutia găsiți: tableta, încărcătorul pe un jack micuț care mi-a adus aminte de cel similar de la Evolio Evotab 2. Nu este pe microUSB cum mă așteptam. Se adaugă: certificatul de garanție, manualul de instrucțiuni în limba română, căștile pe jack de 3.5 mm și cablul de conectare microUSB – USB 2.0.

Tableta este bine realizată, iar calitatea materialelor plus finisarea sunt de top. Au utilizat aluminiu pentru marginea tabletei cât și pentru spatele său. Sunt și două zone – superior și inferior, pe spate, unde au folosit un plastic cauciucat negru. Nu se oferă acces la baterie. Capacul care oferă acces la slotul pentru micro-SIM și cardul microSD de până la 32 GB se desface ușor, are un lăcas de care trebuie să trageți în sus.

Marginea ecranului LCD capacitiv de 7 inch este neagră. Orange Tahiti stă bine în mână, dă impresia de soliditate și concurează de poziție de egalitate cu oricare altă tabletă de 7 inch. Aș zice că este mai bine fabricată decât HTC Flyer sau BlackBerry PlayBook, primul Samsung Galaxy Tab. Huawei a făcut o treabă bună din acest punct de vedere.

Ecran și sunet

Vorbim de un LCD capacitiv cu rezoluție 1280×800 pixeli. Pe site-ul orange.ro am găsit că ar afișa 262.000 culori, dar pe alte surse am dat de 16 milioane. Ochiul uman nu sesizează această diferență, așa că trecem peste asta. Unghiul de vizualizare este bun și display-ul va impresiona din prima și asta mai ales din cauza rezoluției și a touch-ului capacitiv ce funcționează fără lag. În lumina soarelui veți observa că-i destul de greu să vizualizezi informația afișată pe cei 7 inch, dar vorbim de un lucru comun întâmpinat și pe telefoane de top. Rulează Android 3.2 HoneyComb și nu are niciun buton de tip capacitiv sau clasic pe marginile ecranului sau pe lateralele tabletei.

Sunetul vine de la două boxe dispuse pe lateral. Se aude tare. Jack-ul de 3.5 mm este poziționat pe lateral superior ca și cele două mini-boxe. Sunetul oferit de Orange Tahiti este puternic, dar și ceva cam strident. Lipsește bass-ul în datroită frecvențelor mai înalte.

Sistem de operare, aplicații și performanță

Pachetul hardware este performant și vorbim de un procesor dual-core la 1.2 GHz cu Adreno 220 GPU ca și accelerator grafic. Este unul dintre cele mai bune GPU-uri din piață. A fost instalat și pe seria Sensation de la HTC. Facilitează o rulare fină a jocurilor din Android Market indiferent de gradul de complexitate. Oferă o experiență completă, fără lag. Acum depinde și cât de bine realizate sunt jocurile sau aplicațiile respective.

[nggallery id=260]

Au pus 1 GB RAM, deși AnTuTu Benchmak îmi arată doar 768 MB RAM, 8 GB spațiu de stocare și dacă îndepărtați capacul din spate puteți pune un microSD de până la 32 GB pentru a suplimenta oferta tabletei din standard.

Aplicațiile preinstalate sunt cele regăsite pe oricare alt smartphone sau tabletă cu Android: Gmail, YouTube, Google Talk, Facebook, Twitter, Google Maps, Magazin Play – noua denumire a Android Market care va lua o perioadă de acomodare pentru a ne obișnui ca și termen, Calculator, Calendar, client de mail. Interfața este arhicunoscută din Android 3.2 HoneyComb.

Am înțeles că Huawei pregătește portarea Android 4.o ICS pe Huawei Mediapad, sora geamănă a lui Orange Tahiti. Am observat că pe orange.ro era o întrebare legată de update la Android 4.o ICS, iar răspunsul operatorului de telefonie local era că până la sfârșitul anului s-ar putea să fie adus 4.0, fără a se face o confirmare oficială. Se poate spera trecerea la 4.o ICS, dar diferențele nu sunt majore între 3.2 HoneyComb și 4.0 ICS.

Browsing se face fin și încarcă paginile web rapid. Este o plăcere să navighezi pe web de pe Orange Tahiti și mai ales datorită dimensiunilor compacte și rezoluției considerabile pentru cei 7 inch ai săi.

Legat de performanța lui Orange Tahiti am efectuat o serie de teste de benchmark ce pot fi considerate uzuale. Rezultatele le găsiți mai jos:

Quadrant Standard – 2.021 puncte;

AnTuTu Benchmark – 5.218 puncte;

NenMark1 – 46.4 fps;

NenaMark2 – 29.9 fps;

Vellamo – 1.174 puncte.

[nggallery id=259]

Conectivitate

Aduce 3G cu viteze de până la 14.4 Mbps, Wi-Fi în standardele b/g/n, microHDMI, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS. În lateral superior veți da de jack-ul de 3.5 mm și cele două boxe pentru sunet. Pe lateral la bază se află microHDMI, microUSB, jack-ul pentru încărcător. Pe lateral dreapta sunt dispuse butonul pentru pornirea și oprirea tabletei cu rol în blocarea și deblocarea rapidă a display-ului de 7 inch de tip touch capacitiv. Tot în dreapta este și o tastă de dimensiuni mai ample de la care se poate regla volumul.

Cameră foto și video

Am făcut doar câteva fotografii în mare viteză și nu pot să aduc o galerie foto concludentă. Dacă timpul îmi va permite voi reveni cu un clip video cât și cu mai multe fotografii. Pentru foto folosește standardul jpg, iar la video în 3gp. Senzorul camerei foto este de 5 Megapixeli cu autofocus, dar fără LED flash.

[nggallery id=258]

Autonomie

Bateria este de 4.100 mAh. Trebuie să fiu corect până la capăt și să spun că a fost o dezamăgire din acest punct de vedere. A rezistat maxim 3 – 4 ore. Trebuie să precizez că era activat netul via 3G în mare parte dintre situații, iar în zona mea am observat că nu era nici acoperire 3G și mergea pe vașnicul EDGE, afișa constant un E. Când am trecut prin București funcționa fluent și indica veselă 3G și semnal complet. Mi se pare foarte puțin și mai ales de la o tabletă de 7 inch care este achiziționată pentru dimensiunile compacte, accesul la un abonament de internet via 3G ofertant.

Concluzii 

Orange Tahiti este o tabletă care oferă multe pentru prețul său de comercializare. Punctele sale tari sunt: rezoluția ecranului, hardware-ul puternic, se încarcă repede, modul în care poți face browsing și cât de bine rulează aplicațiile din Google Play. Marele său punct slab este legat de autonomia scăzută a acumulatorului de 4.100 mAh, dar atenționez că era un sample de test și poate am avut de-a face cu un caz izolat.