Smartphone

Impresiile pe care mi le-a format HTC Desire 500 le găsiți aici. Pe de altă parte, Orange pe lângă programul Orange Smartphone Tester ajuns la a patra ediție (HTC Windows Phone 8X, BlackBerry Z10, Nokia Lumia 925 și Samsung GALAXY Note 3) deschide un program junior, dacă-i putem spune așa numit Orange Young Smartphone Tester.

Care sunt condițiile pentru a testa HTC Desire 500 prin Orange Young Smartphone Tester?

1. Vârsta între 18 – 26 ani;

2. Trebuie să faci parte din programul Orange Young care se adresează atât celor care au abonament cât și cartelă preplătită la operatorul portocaliu;

3. Completarea unui formular de aici cu un motiv care să-i facă pe cei de la Orange să-ți dea telefonul la test și te poți număra printre cei cinci care-l vor putea păstra după perioada de review.

HTC Desire 500 este un smartphone care merge la fix în categoria 14 – 24 ani, iar programul Orange Young i se suprapune în mare măsură. Observați cât de activ este Orange în ce privește unitățile de review, disponibilitatea spre device-uri de ultimă generație și mai ales în comparație cu Vodafone sau Cosmote care nu fac nimic în acest sens.

Categorii: telefoane-mobile
Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site și notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.